Povestea mea cu yoga începe acum aproape douăzeci de ani, înainte să îi știu efectele asupra sindromului de stres post traumatic și alte studii care recomandă yoga pentru reducerea stresului și a anxietății, reglaj emoțional sau beneficii fizice, precum scăderea tensiunii arteriale. Dar abia în ultimii ani, când m-am confruntat cu o serie de simptome fizice cauzate de stres, yoga a devenit o nouă ancoră, pe lângă terapie. Am simțit atunci impactul pozitiv al exercițiului constant și al respirației conștiente în ceea ce privește reglajul emoțional, prezența conștientă și creșterea rezilienței.
În octombrie anul trecut, ca o consecință a formării mele în Compassionate Inquiry și focusului meu tot mai crescut din ultimii ani pe partea somatică, am început un curs de „Kundalini Yoga”, un tip de yoga axat pe starea de prezența, conexiune și dezvoltarea rezilienței. A fost o experiență intensă, continuată în februarie în acest an, care m-a provocat și bucurat deopotrivă.
Cu o structura clară și previzibilă care include o mantră de început, respirație (pranayama), posturi (kryias), relaxare (shavasana), meditație și mantre, o clasa de kundalini yoga poate contribui la creșterea nivelului de conștientizare asupra trăirilor din corpul nostru, reglaj emoțional, revenirea în momentul prezent, precum și creșterea rezilienței fizice și psihice.
Un alt espect extrem de important pentru mine, ca psihoterapeută de trauma, a fost faptul ca kundalini yoga este o practica trauma-informed: un aspect esential fiind siguranța și previzibilitatea, oferirea de alternative adaptate nivelului fiecărui participant la clasă, susținerea și stimularea conștientizării somatice și a reglajului emoțional, prin respirație și meditație.
În kundalini yoga, există treceri constante între activare și relaxare. Practic, pendulăm conștient între sistemul nervos simpatic și parasimpatic pentru a ne crește reziliența. Căci un sistem nervos flexibil și echilibrat nu înseamnă relaxare perpetuă, ci capacitatea de a reveni la starea de relaxare după momentele de stres sau activare. De altfel, prezența stresului și a frustrării este firească în viața noastră, modul în care gestionăm aceste trăiri este ceea ce face diferența.
În acest weekend, în cadrul unui workshop foarte valoros susținut de dr. Luca Ostacolli – “Tulburările psihosomatice: EMDR, tehnici de integrare somatică şi mindfulness”, organizat de EMDR România, mi-am amintit esența tuturor acestor practici și de ce explorez eu însămi acest teren. Prin yoga, sport, respirație, conștientizare corporală sau orice altă practică pe care o găsiți potrivită pentru voi, ne putem crește fereastra de toleranță, adică zona optimă în care putem funcționa și gestiona stresul, fără să devenim copleșiți. Rezonez foarte mult cu acest aspect – o fereastră mică de toleranță, crește percepția de neputință, în timp ce o fereastră de toleranță mai mare înseamnă o reziliență emoțională crescută și o gestionare mai bună a stresului și a emoțiilor fără a intra în starea simpatetică, de fight, sau în cea dorsală, de feeze. Trauma ne îngustează fereastra de toleranță, dar în felul acesta ne limitează și experiențele. Un alt aspect este cât de repede revin dupa activare, adică cât de flexibil este sistemul meu nervos și cum pot accesa starea de calm după momente intense sau de dezactivare.
Spre deosebire de animale, care își reglează stresul imediat după un pericol, scuturându-se, alergând sau urlând, noi, oamenii, reacționam la pericole mai mici sau poate chiar inexistente – de la frica de a fi judecați sau comparați la frica de a fi respinși, fără a se diferenția între pericolul clar și cel imaginar și reacționăm ca și cum am fi mâncați de un urs, chiar și atunci când ne aflăm în siguranța casei noastre, dar poate am primit un mail sau un mesaj activator. Tocmai de aceea, pentru a ne regla, a ne activa cortexul prefrontal și a rămâne curioși, raționali, flexibili, reflexivi, avem nevoie de modalități conștiente de a ne regla stresul.
Mindfulness-ul, respirația conștientă și mișcarea, însoțită de conștientizare somatică, sunt modalități prin care fereastra de toleranță poate să crească. Și mai important de reținut este faptul că fereastra de toleranță nu se construiește în absența stresului, căci fără stres nu există creștere și dezvoltare, ci în prezența stresului cu măsură, spre partea de sus a ferestrei de toleranță, astfel încât să nu fim copleșiți, dar să ne întărim mușchii – fizici și psihici. Mi-am tot repetat asta mie însămi, pe salteaua de yoga, când unele exerciții păreau că nu se mai termină, și căutam privirea înțelegătoare a mentorilor sau ale colegelor mele (mulțumesc în special Ioanei și Anei, dar și multor altor oameni dragi și blânzi), care mă reconectau la starea de siguranță, chiar și când creierul meu ar fi strigat „red zone”.
Cel mai simplu și, totuși, deloc facil mod de creștere a acestei ferestre de toleranță este observarea respirației și a senzațiilor corporale, nu pentru a ne relaxa, deși respirația ne poate susține reglajul emoțional, dar mai ales pentru a observa, a accepta și a fi curioși despre ceea ce este. În kundalini yoga respirația este o parte specifică a clasei, dar și în toate celelalte momente revenirea la respirație este ceea ce ne ajută să continuăm când devine prea greu, să ne întoarcem în prezent când mintea ne fuge sau să integrăm ceea ce s-a activat.
Dacă e ceva ce iubesc la yoga, în general, și la kundalini yoga, în special, este că nu își propune să schimbe ceea ce este, ci te invită să accepți ceea ce este. În terapie, însoțim această acceptare cu curiozitate. Suntem atenți și curioși cu privire la ceea ce simțim, fără a ne identifica cu asta. Întărim instanța reflectivă. În yoga, explorăm corporal toate aceste aspecte și ne readucem, în prezent, ori de câte ori este nevoie.
Dincolo de toate acestea, kundalini yoga este mai ales despre „a fi” în momentul prezent, în ritmul potrivit pentru fiecare.
Duminica, 22 martie, ora 10.00, la @Trib 7.
https://forms.gle/GhgfbDD15iT5juDe8
