Multe cupluri ajung la terapie cu intrebarea: “Putem face fata la asta?”, “Avem cum sa iesim din asta?” sau, cu intrebarea mai simpla si uneori mai frusta “Mai avem vreo sansa impreuna?”. Stiu, cand e greu, tindem sa cautam...
Există o parte din mine nerăbdătoare Care vrea să danseze, să zboare E luminoasă Îi place la mare Culege pietre Merge desculță Și țese simboluri necunoscute. Dacă se iau după rochia diafană Unii i-ar spune firavă Ei bine, se-nșală....
Cred că arta are un rol foarte important în a ne pune în contact cu teme grele și a ne susține să digerăm subiecte complicate, de care poate ne ținem la distanță, și tare mă bucur că există atât...
În ultimele luni, mi-am amintit mult de mine la 17-18 ani, de curajul pe care îl aveam, luciditatea ușor nebunească, curiozitatea pe care o consider în continuare una dintre cele mai importante trăsături ale mele. Mi-am amintit de pasiunile...
Ieri, cand fetita mea a implinit 7 ani, ma simteam extrem de obosita dupa un weekend plin si niste nopti de nesomn acumulate in aceasta perioada, dar eram decisa sa ii pregatesc un tort, pentru care nu eram deloc...
Wirkshop facilitat de Anca Blaga și Roxana Grigorean-Ștefan, psihoterapeute de cuplu Facem liste lungi de cumpărături, mergem la cursuri pentru pregătirea nașterii sau de puericultură, citim cărți despre somnul bebelușului. Dar câți dintre noi se ocupă și de pregătirea...
Multe cupluri ajung la terapie cu intrebarea: “Putem face fata la asta?”, “Avem cum sa iesim din asta?” sau, cu intrebarea mai simpla si uneori mai frusta “Mai avem vreo sansa impreuna?”. Stiu, cand e greu, tindem sa cautam un raspuns in afara noastra. Terapeutul de cuplu nu are raspunsul (si nici experienta lui de viata nu e raspunsul). Si, chiar daca crede ca il are, bine ar fi sa il tina pentru el si sa il duca in terapia personala. Terapeutul are modalitatea prin care fiecare poate ajunge la raspunsul sau, separat si impreuna. Cunoaste modalitati de a stimula resurse, inclusiv speranta, de a facilita comunicarea si a gestiona conflictele, desi rareori cuplurile au o problema de comunicare, cel mai adesea au o problema de atasament. Asa ca vom vorbi mai degraba de rupturi si reparatii, de cum ne incredem, cum ne apropiem si cum ne distantam, acum si
Există o parte din mine nerăbdătoare Care vrea să danseze, să zboare E luminoasă Îi place la mare Culege pietre Merge desculță Și țese simboluri necunoscute. Dacă se iau după rochia diafană Unii i-ar spune firavă Ei bine, se-nșală. Mai există una pe care o țin mereu în brațe Fără să ii simt deloc greul De când mi-am purtat copilul la piept Zi si noapte I-am promis și ei că o să o țin lângă mine Ori de cate ori are nevoie. Pe cea care stă în neputință O țin de mână Iar ea vede, în fiecare zi Că nu e țintuită Și mai face un pas. Te stiu și pe tine, cea care cauți mereu explicații Ai capul cât casa Dar și sufletul cât masa. Și pe tine – care te duci și ceri apă de la un izvor secat Te amăgești cu picturi de ploaie Și
Cred că arta are un rol foarte important în a ne pune în contact cu teme grele și a ne susține să digerăm subiecte complicate, de care poate ne ținem la distanță, și tare mă bucur că există atât de multe (din ce în ce mai multe) oportunități de vindecare / procesare colectivă. Din lista de mai jos simt că am scăpat multe lucruri, dar e o listă pe care vreau să o las aici, chiar și în această formă incompletă, ca sursă de inspirație. Fiecare dintre aceste recomandări reprezintă o bornă emoțională pentru mine și de multe ori aceste teme pe care le redau mai jos sunt prezente, într-un fel sau altul, și în cabinet sau în poveștile de viață a multora dintre noi. Să fie cu inspirație și integrare! De văzut “Anatomy of a fall” („Anatomia unei prăbușiri”), regizat de Justine Triet și câștigător Palm d’ Or, este categoric
În ultimele luni, mi-am amintit mult de mine la 17-18 ani, de curajul pe care îl aveam, luciditatea ușor nebunească, curiozitatea pe care o consider în continuare una dintre cele mai importante trăsături ale mele. Mi-am amintit de pasiunile care au început să mă ghideze atunci și mă ghidează încă, de prima piesa de teatru (și singura) pe care am scris-o chiar la acea vârstă, poeziile și jurnalele mele pline de emoții și gânduri. Mi-am amintit de cât de mult m-am agățat atunci de ideea că pot face lumea mai bună sau chiar că o pot schimba. Mi-am amintit toate aceste lucruri privind cu atenție tinere și tineri curajoși, inteligenți, care își pot spune răspicat propriul adevăr și m-am bucurat să mă reîntorc la acea parte din mine. La pachet cu toate aceste daruri, însă, au curs în mintea mea și luptele, singurătatea, dezorientarea, frica. Mi-am amintit ce mare nevoie
Comunicator
Psihoterapeut
Povestitor la SelfTalks.ro
