În ultimele luni, mi-am amintit mult de mine la 17-18 ani, de curajul pe care îl aveam, luciditatea ușor nebunească, curiozitatea pe care o consider în continuare una dintre cele mai importante trăsături ale mele. Mi-am amintit de pasiunile care au început să mă ghideze atunci și mă ghidează încă, de prima piesa de teatru (și singura) pe care am scris-o chiar la acea vârstă, poeziile și jurnalele mele pline de emoții și gânduri. Mi-am amintit de cât de mult m-am agățat atunci de ideea că pot face lumea mai bună sau chiar că o pot schimba. Mi-am amintit toate aceste lucruri privind cu atenție tinere și tineri curajoși, inteligenți, care își pot spune răspicat propriul adevăr și m-am bucurat să mă reîntorc la acea parte din mine.
La pachet cu toate aceste daruri, însă, au curs în mintea mea și luptele, singurătatea, dezorientarea, frica. Mi-am amintit ce mare nevoie de ghidaj aveam, mi-am amintit întrebările care nu își găseau răspunsuri și greutatea de a sta cu incertitudinea lor. Mi-am amintit cât de vulnerabilă eram, de fapt. Si m-am uitat în ochii acestor tinere care stăteau în fața mea, cu știința și neștiința mea de azi, cu puterea și înfrângerile mele, cu încredere și tristețe deopotrivă.
Acum, la 20 de ani distanță, m-am întristat să observ că lumea poate fi extrem de periculoasă pentru atât de multă fragilitate. Că presiunea nu a scăzut, ci a crescut într-o lume în care imaginea ia locul realității, în care provocările sunt mai multe, iar suportul lipsește adesea, pe multe paliere.
„Love revenge” este despre o mică parte din provocările pe care le poate avea o tânără în 2024, despre un subiect extrem de actual, sexualitate și abuz sexual, căci unul dintre lucrurile cu care adolescenții de azi se confruntă este fix această lipsă de suport sănătos într-un capitol firesc al etapei lor de vârstă. Iar această închidere pe care o avem, ca societate, față de acest aspect firesc al vieții, nu face decât să potențeze riscurile la care se pot expune adolescenții și nu numai.
Căci abuzul sexual și exploatarea sexuală sunt unul dintre cel mai întâlnite și puțin discutate tipuri de abuzuri, incluzând orice formă de constrângere și încălcare a granițelor intime ale unei persoane cu scop sexual. O analiză din 2011 întinsă pe 8 ani, în 161 de țări, realizată de WHO din partea UN Interagency arată că 1 din 3 femei au fost subiectul violenței fizice și sau sexuale. Și mai puțin cunoscut în acest context este fenomenul de „revenge porn”, cunoscut și sub denumirea de „pornografie non-consensuală”, adică distribuirea de imagini și videoclipuri private, cu tentă sexuală sau explicit sexuale, fără acordul persoanei căreia îi aparțin. Materialele pot fi distribuite în grupul de prieteni, la școală, părinților, profesorilor sau, și mai rău, întregii lumi prin intermediul Social Media.
Deși aceste imagini sunt vădit răspândite pentru a intimida, șantaja și pedepsi victima, victima este deseori acuzată, blamată, judecată de prieteni, familie, comunitate și societate și rareori susținută pentru a putea depăși o astfel de situație. Victima, de cele mai multe ori, nu are spațiu să se exprime și să se apere. Dreptul ei la replică este tăiat multe prea abrupt. Povestea din spate este surpată, înainte de a di povestită. Iar această lipsă de susținere poate fi uneori nimicitoare, cu atât mai mult când vorbim de o identitate în formare, de o o lume reală și virtuală care poate fragiliza timpuriu și iremediabil.
„Love Revenge” ne deschide o ușă către una, doar una dintre aceste povești. Deschide o ușă către empatie, o trăsătură atât de puțin exploatată într-o societate în care morala și judecata par să primeze, într-un mod total paradoxal dacă privim realitatea obiectivă. Ne spune sau ne readuce aminte cât de importantă este nevoia de suport și ghidaj și cât de ușor o putem refuza, la nivel individual sau colectiv, punând o etichetă sau judecând prematur, uitând cât de mult putem face doar prin ascultare și prezență și câte am putea preveni doar fiind acolo.
„Love revenge” este despre o fată ale cărei petale de de inocență și fragilitate sunt rupte prematur într-o relație abuzivă în care nimeni nu e acolo să o susțină să pună limite, să o asculte, să o ghideze… Poate că am uitat prea repede câte întrebări aveam și noi la acea vârstă și trăim, cumva, cu iluzia că aparenta răzvrătire a adolescenților este egală cu lipsa nevoii de susținere. Nimic mai fals. Într-un corp și o minte în schimbare, nevoia de atașament, nevoia de apartenență, individualitatea în formare, impulsivitatea și riscurile se pot împleti într-un mod haotic și periculos. Studiile din neurobiologie ne arată clar că, în perioada adolescenței, legăturile din creier de care este nevoie pentru a lua în calcul consecințele nu funcționează corespunzător, ceea ce face și mai imperios necesară co-reglarea cu un adult.
Dacă în locul unei prezențe liniștitoare și lucide aducem negare, rușine, blamare, izolarea poate crește până la cote uriașe, asupritoare: „Pozele alea nu o să dispară, mai ușor dispar eu”, spune ea. Cifrele ne arată că situația obiectivă și riscurile sunt mari și înfricoșătoare. Dar și mai înfricoșătoare sunt poveștile pe care le-am auzit, poate nu toate de aceeași amploare, dar la o frecvență la care abuzul pare atât de normalizat și de neoprit. Factorul care favorizează riscul traumatic este tocmai lipsa de suport pe care nu o acordăm în aceste situații, fie că vorbim de părinți și profesori sau alți adulți care au puterea să intervină în astfel de situații, indiferent de postura în care se află, de partea victimei sau agresorului. Evenimentul cu potențial traumatic este favorizat tocmai de lipsa unui canal de comunicare deschis cu un adult de încredere, iar dacă evenimentul s-a produs, diminuarea pe cât posibil a efectelor nocive și de partea victimei și a agresorului poate fi făcută doar prin același tip de suport. Altfel, victima ajunge deseori într-o izolare care o împiedică să își continue în mod adecvat viața, iar abuzatorul este privat de șansa de a-și înțelege greșeala și a repara, precum și de a conștientiza ce l-a adus în acest punct.
Poate doar arta, care într-un mod atât de subtil ne deschide mințile și inimile, ne poate ajuta să schimbăm direcția acestor evenimente, fie că vorbim de revenge porn sau despre alte forme de abuz. Fie că sunteți adolescenți, părinți de adolescenți sau viitori adolescenți sau pur și simplu aveți în preajmă adolescenți, îndrăzniți să intrați în lumea lor, aveți curajul să-i priviți!
„Love Revenge”, un proiect cultural realizat de JG Victory of Art, co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național, va avea PREMIERA pe 16 octombrie, la ora 19.00, la SEDIUL ȘCOLII VICTORY OF ART, str. Tache Ionescu, nr. 29, București și va continua pe 17, 19, 20, 21, 22, 23 octombrie. Spectacolul este jucat de șase adolescente (actrițe-liceene) – Anastasia Robu, Victoria Ionescu, Ecaterina Ștefan, Mara Dorj, Angelina Andrei și Andra Gerâp – și este regizat de Ion Mircioaga, pe un text scris de Matei Bărbulescu și Matei Grunberg.
