Suntem suma relațiilor noastre. Cum ne raportăm la oamenii apropiați nouă spune multe despre suferințele noastre, despre așteptările noastre și despre nivelul nostru de fericire. Pe cât de autentice, profunde și împlinite ne sunt relațiile, pe atât de fericiți sau nefericiți suntem. Sunt puțini oameni care reușesc să îți găsească echilibrul în singurătate, iar aceștia au fost numiți sfinți. Pentru restul oamenilor, însingurarea este un mecanism de evitare, în timp ce dependența prea mare de ceilalți vorbește de un gol interior. Ca în toate lucrurile din viață, trebuie să mergem tacticos pe sârmă, să fim noi înșine și să fim, în același timp, în relații care să ne ajute să creștem.
Ceilalți suntem noi
Când aduni în jurul tău oameni lângă care nu crești, lângă care te simți cel mai adesea nevăzut, criticat sau nesusținut, cel mai probabil, o parte din tine crede că nu ești suficient de bun și atrage în jurul său oameni care să îți amintească asta. Criticul nostru interior nu doar că adună în jur oameni care să îți confirme această viziune, dar probabil are și urechile închise la lucrurile pozitive. Așa cum noi suntem ceilalți în vise, noi suntem ceilalți și când vine vorba de relațiile apropiate pe care le avem.
Din frica de a nu fi criticați, unii oameni evită să se dezvăluie sau să stabilească relații intime cu ceilalți. Dar autocriticul interior nu dispare. Alții aleg să se înconjoare de persoane perfecționiste, rigide, așa cum este acea parte din ei.
Când suntem nemulțumiți de o relație cu cineva, e importat să vedem ce ne determină să o menținem. Ce ne aduce acea relație? Este doar confortul lucrurilor cunoscute? Sau este replica unor puncte sensibile din relații trecute? În relațiile cu cei apropiați nouă replicăm adesea, fără să ne dăm seama, lucrurile nerezolvate din relațiile care ne-au definit. Redevenim fie copiii neajutorați care depind de ceilalți, care așteaptă de la ceilalți, dar care uită – în primul rând – să își ofere, fie cei care au fost, de prea devreme, nevoiți să se descurce singuri și au învățat că e mai bine să nu ai încredere. E greu să fii într-o relație în care să te poți simți deopotrivă vulnerabil și în siguranță, dacă nu ai avut parte de acest model în copilăria timpurie. Dacă ai simțit că trebuie să demonstrezi ca să fii valorizat, că nu ești suficient de bun, că nu este în regulă să te apropii prea tare sau că sentimentele tale sunt greșite.
Vulnerabilitatea cere curaj
Relațiile pe care le stabilim spun multe despre noi înșine. Despre modul în care vedem lumea, despre încrederea pe care suntem capabili să o investim, despre așteptările noastre, dar și despre confirmările indirecte pe care le cerem sau despre nivelul de certitudine și siguranță de care avem nevoie. Relațiile nostre spun multe despre curajul de a ne autodezvălui, despre nevoia noastră de intimitate, dar și despre capacitatea noastră de a suporta adevărata apropiere. Mulți oameni fug de această vulnerabilitate, necesară pentru a stabili relații apropiate, și preferă reacțiile de dependență cu obiecte, cu lucruri pe care simt că le pot controla, deși ele se pot transforma cu ușurință în adicții. Muncesc mult, păstrează relații de complezență, le este frică să se dezvăluie. Ei pierd însă ceva important, adevărata împlinire.
Îmi place cum vorbește despre drumul asumării vulnerabilității Brene Brown, autoarea cărții „Curajul de a fi vulnerabil”, care povestește drumul prin care a trecut ea însăși în asumarea vulnerabilității proprii – „cele mai mari transformări prin care am trecut, pe plan personal și profesional, au survenit atunci când mi-am dat seama că teama mea de vulnerabilitate mă trăgea în jos și când am găsit curajul să-mi împărtășesc dificultățile și să cer ajutor. După ce am tot fugit de vulnerabilitate, am descoperit că a înfrunta incertutudinea, riscul și expunerea emoțională este un proces dureros”.
Schimbarea se vede în relații
Paradoxul este că, pentru a ne vindeca rănile trecute, este necesar să cultivăm relații sănătoase. Lucru cu atât mai dificil cu cât suntem obișnuiți cu un anumit pattern și continuăm să atragem cam aceeași tipologie de oameni. Oameni care, deși la prima vedere par diferiți, odată ce perioadă romantică se scurge, vom observa că ne apasă cam aceleași butoane.
Avem nevoie de cel puțin o relație de încredere și securizată, pe care trebuie să avem curajul să ne-o asumăm. Această relație de încredere, care pune bazele schimbării, poate fi relația terapeutică. Ea este construită special pentru a ne ajuta să ieșim din cercul vicios al relațiilor care nu ne împlinesc. Modul în care interacționăm cu ceilalți devine și mai vizibile în terapia de grup, unde numărul mai mare de persoane și de tipologii facilitează conștientizarea mecanismelor de apărare și cognițiilor noastre de bază. Terapia de grup este o invitație de a-ți asuma, împreună cu alții, această vulnerabilitate și a putea replica un nou model de interacțiune în relațiile tale curente. „Vulnerabilitatea se bazează pe reciprocitate și implică încredere și limite stabilite de comun acord. (…) Vulnerabilitatea intervine când îți împărtășești trăirile și experiențele cu oameni care și-au câștigat dreptul să le asculte. Să fii vulnerabil și deschis presupune reciprocitate și constituie parte integrantă din procesul de câștigare a încrederii”, spune Brene Brown.
Cea mai mare frică nu este autodezvăluirea
Cea mai mare frică nu este autodezvăluirea, ci ceea ce generezi în celălalt atunci când te autodezvălui. Cea mai mare frică a oamenilor este că nu vor mai fi acceptați sau iubiți atunci când le vor arăta celorlalți cine sunt cu adevărat. De multe ori, această frică se manifestă inclusiv cu persoanele extrem de apropiate, din familie. Oamenii preferă, chiar și în aceste cazuri, să poarte mai degrabă o mască – „masca de copii cuminți” pentru a fi acceptați de părinți, masca de „bărbat puternic” sau „femeie puternică” față de parteneri noștri, „masca fericirii”, „masca succesului”, „masca victimei”, „masca ocupatului”… față de prieteni sau cunoscuți. Măștile pot fi multe, dar ele nu ne țin de cald și nici nu ne ajută se creștem. Nu ne ajută să avem relații durabile, sincere, calde. Și, tot paradoxal, nu ne fac să ne simțim mai iubiți sau mai împliniți. Dimpotrivă.
Adevăratul nostru potențial stă în a avea curajul de a avea relații bazate pe cine suntem cu adevărat.
PS: Pentru că am convingerea că relațiile sunt o adevărată sursă de autocunoaștere și schimbare, organizez un grup de suport dedicat persoanelor care întâmpină probleme legate de anxietate și stres la Ahimsha Yoga, în fiecare vineri, la ora 19.00.
