Suntem tare supărați/ ofensați de limbajul necorespunzător dintr-o piesă a unei tinere de 24 de ani. Ne deranjează, aparent, că la agresivitate se răspunde cu ură și furie. Suntem pudibonzi, dar din păcate nu suntem doar pudibonzi în ceea ce privește limbajul urât, suntem pudibonzi la furie. Dacă vedem o femeie furioasă, o numim isterică, necontrolată, nebună…și continuăm cu obscenă, nefeminină și multe alte etichete pe care nu aș avea spațiu să le înșir. Dacă vedem un bărbat furios, apare deseori frica că va lovi sau va face ceva distructiv, deci și nevoia de a ne apăra, ca în cântec…
Când întreb clienții în terapie cu ce asociază furia, cuvântul distrugere apare de multe ori, indiferent că răspunsul este dat de bărbați sau femei. Când întreb însă femeile cu ce asociază cuvântul bărbat, de prea multe ori au apărut cuvinte precum absență, forță, putere, iar în cazul femeii apăreau cuvinte precum suferință, greu, frumusețe. Când ne-am uitat însă la portrete de femei și bărbați, care de obicei ne arată aspecte despre internalizarea acestor arhetipuri în psihic, de multe ori bărbații erau figuri mici, imberbe, instabile. Nu s-a întâmplat o dată, ci de prea multe ori, ca portretul femeii să supracompenseze prin “se descurcă”, „poate”. Un mecanism de apărare care poate nu se vede când numărăm pozițiile, funcțiile și veniturile, dar care se vede la nivel psihic în aceste femei nevoie să se descurce cu prea mult. Manta de protecție necesară pentru a le apăra de toată tristețea, frica, furia, depresia, copleșirea, toate aceste trăiri care nu au avut spațiu să fie procesate, primite. Iar din mecanismele de apărare nu au cum să nu lipsească poziții de victimă și agresor, îndepărtate spre exterior sau interior. În cazul femeilor, furia este deseori îndreptată în interior, generând depresie și o serie lungă de probleme de funcționare de ordin psihic și fizic, în timp ce bărbații orientează furia spre exterior, fără a avea nici ei o relație prea bună cu ea, transformându-se în violență, dominare și distrugere. La aceste observații, adăugați voi statisticile curente cu privire la violență și abuzuri, pentru a avea o imagine completă despre realitatea în care am trăit și trăim.
Problema nu este că ne certăm sau îl înjurăm pe Mirel de la Turnu Măgurele. Mai problematic este că Mirel e mai prezent în noi decât credem, în noi deopotrivă femei și bărbați. Este în femeia care își înghite furia și se cataloghează pe sine drept isterică și nepotrivită. Mirel de la Turnu Măgurele este în femeia care se apară perpetuând ce a învățat de la Mirel de la Turnu Măgurele, pentru că nu știe cum altfel. Este în alte femei care judecă femei și le evaluează cu dispreț greutățile. Mirel face multe judecăți de valoare: e prea slabă, e prea grasă, face sau nu face de mâncare, muncește prea mult, prea puțin sau deloc, are grijă de copiii sau n-are grijă, e prea mămoasă, prea carieristă, e prea prea prea… Mirel de la Turnu Măgurele este în femei care își judecă mamele fără opțiuni, sperând că luând poziția tatălui vor acoperi lipsa lui. Este prezent inclusiv în aceste mame victime care normalizau agresiunile in ochii copiilor lor. Mirel este prietena care nu te mai sună când ești într-o relație grea sau, dimpotrivă, când își ies lucrurile prea bine. Este și în femeile care fac orice să demonstreze că pot, care vor să-i arate lui Mirel că pot, păstrându-l astfel ca reper. Este și în bărbatul care își înjură și lovește partenera, este și în bărbatul care invers, o tratează ca egal in orice privință (nu mă refer aici la drepturi legale), neputând să folosească diferențele și flexibilitatea ca punct de creștere și suport. Mirel de la Turnu Măgurele nu este așa de departe cum credem, Mirel sau oricum vreți să îl numim este un spațiu gol, plin de frică, asezonat cu multă neputință, care nu se poate susține prin ceea ce și are nevoie de judecăți de valoare să se justifice. El este și în cartier și la supermarket și la universitate și la spital și chiar și în cabinetul de psihoterapie.
Cu toții avem cel puțin un pic din Mirel. Ar trebui să ieșim cu toții să urlăm, avem nevoie să urlam. Nu să ne lovim, nu să ne înjurăm, dar să dăm glas acestei furii, acestei frici, acestei neputințe. Deopotrivă femei și bărbați. Căci Mirel este suferința colectivă vizibilă, prezentă, prea prezentă. Este în tați și bărbați care au agresat mame și femei, este în femei care au stat și și-au creat mecanisme de apărare care să justifice această neputință, este în femei care au plecat decise să îi arate ele ce pot lui Mirel, uitând astfel de ele. Mirel de la Turnu Măgurele este în toate judecățile de valoare pe care nu doar că le facem altora, ci ni le aplicăm nouă. Mirel de la Turnu Măgurele este agresorul de acasă, de la școală, de la muncă, dar și dinăuntrul nostru. Cineva îi dă glas și ne speriem. Dar oare ne speriem de cuvinte urâte sau de furie? Și știm oare câtă furie este încă în noi?
Dacă să ascultați sau nu melodia Erikăi n-aș putea să mă pronunț, dar aș putea să spun că ea reprezintă o suferință colectivă încă prezentă, deopotrivă din prezent și din trecut. Așa că, indiferent ce decideți cu privire la asta, nu ar fi rău să poate luați o foaie de hârtie și un pix și să fiți curioși cu privire la Mirel din istoria voastră de viață și din interiorul vostru. Pentru că doar așa copiii voștri vor putea trăi într-o lume în care el să fie mai puțin prezent. Te știu. Te cunosc. Pot să recunosc în interiorul meu evenimente de viață, pot să văd mecanisme de apărare, pot să trăiesc tot ceea ce e de trăit cu privire la ce s-a întâmplat, să îmi ofer spațiu pentru asta și să nu mă mai sperii de asta. Te observ. Și tocmai pentru că te văd, că am o relație cu tine și știu cum ai apărut în interiorul meu, nu am nevoie nici să te neg, nici să te acopăr, nici să te înving, pentru că eu nu sunt Mirel de la Turnu Măgurele. Pot să urlu și să plâng și pot să îmi dau voie, azi, să nu fiu nici Mirel, nici contra lui Mirel, nu pentru ca nu îi voi dezaproba de fiecare dată comportamentul, ci pentru ca el nu mai este astăzi pentru mine un reper. Dar până acolo mai avem cale lungă de parcurs. Până când să nu mai avem nimic să-i demonstrăm lui Mirel de la Turnu Măgurele, mai avem mult de plâns și urlat și poate și de înjurat.
Și desigur că Mirel îmi spune mereu să stau deoparte, să nu te bagi, să nu intervii, sa nu spui nimic, e mai sigur. Uneori, însă, e nevoie să dăm voce și lucrurilor de care mai degrabă ne-am feri…
