Săracele fiice perfecte

Există o categorie de fiice extrem de perfecționiste care, din exterior, par să aibă controlul a tot și a toate, care se țin mereu la distanță, care excelează în ce fac și își asumă tot timpul responsabilitatea. Poate vă sună cunoscut portretul aceastei femei ambițioase și perfecționiste. Poate ați întâlnit-o la muncă. Sau în cercul de prieteni. Sau poate o observați de la distanță. Ea are însă un secret. Iar secretul ei este că, cel mai adesea, ea este fiica unui părinte alcoolic.

Un mediu imprevizibil, o speranță niciodată îndeplinită, o maturizare precoce, fac din fiicele care au crescut în familii unde a existat un părinte care avea probleme cu dependența niște luptătoare. De aceea, privite de la distanță, le-ai putea numi niște femei realizate. Și așa și este. Doar că mai există o parte în ele. O parte de copil care încă suferă și care le împiedică să se apropie, să aibă încredere, să creadă că merită iubire.

Când o persoană trece, de la o vârstă fragedă, prin situații potrivinice, își reduce anxietatea dezvoltând anumite gânduri și tipare de tipare comportament adaptative, care pe termen lung se dovedesc, însă, deopotrivă adaptative și dezadaptative. Iar fiicele perfecte învață, din rolul lor de codependente, că oamenii care te iubesc te fac să suferi, că trebuie să fii perfect să fii iubit, că trebuie mereu să deții controlul, că ești responsabil pentru ceilalți sau că e mai bine să nu te apropii ca să nu fii rănit. Sau, cum ar spune Murray Bowen, într-un alt registru, că apropierea emoțională e periculoasă.

„Dacă părinții dumneavoastră erau retrași în sine, v-a lipsit afecțiunea acestora. Dacă familia dumneavoastră era violentă, v-a lipsit un trai fără frică. Dacă tatăl dumneavoastră vă ironiza, v-a lipsit acceptarea. Dacă toată energia din familia dumneavoastră se concentra în jurul alcoolicului, v-a lipsit sentimentul de iubire”, sesizează Robert J. Ackerman în „Fiice perfecte. Fiicele adulte ale alcoolicilor”, având la bază mărturiile a numeroși „copii adulți”.

Perfecționismul, negarea, controlul, responsabilitatea exagerată, lipsa încrederii și stima scăzută devin o parte din calitățile și defectele fiicelor adulte. Iar alegerile lor în viață și modul cum vor aborda relațiile va fi imprimat de acest mod timpuriu de a reacționa. În relații, dependența și alegerea unui partener abuziv, este deseori întâlnită în cazul unei astfel de fiice. Chiar dacă rațional va încerca să găsească un partener diferit, inconștient va face de fapt aceeași alegere dureroasă. Ele au învățat, de foarte devreme, să se aștepte la foarte puțin, să tolereze comportamente nesănătoase și să se învinovățească. „Puteți deveni dependentă din dragoste din cauza năzuinței care se bazează, de obicei, pe lipsa iubirii din partea părinților. Dorința de a fi validată din exterior vă poate conduce la dependența de dragoste”. Iar în ceea ce privește rolul de părinte, anxietatea și responsabilitatea excesivă s-ar putea să blocheze o fiică adultă. „Chiar și atunci când copiii fiicelor adulte dau dovadă de un nivel normal de furie sau anxietate, în fiica adultă ia naștere o anxietate disproporționată, din cauza dorinței ei de a controla totul”.

Când vine vorba de vindecare, calitățile fiicelor perfecte sunt tocmai cele care le pun piedică. „Multe fiice perfecte își dau seama că cele mai importante calități ale lor sunt cele care le sabotează când vine vorba de vindecare”. Perfecționismul de care dau dovadă în alte sectoare ale vieții le face să creadă că vindecarea este totuna cu a deveni perfect și să își piardă răbdarea de multe ori pe drum. La pachet cu stima de sine scăzută, ele ajung să creadă despre ele că nu sunt capabile să se vindece. Iar dacă, așa cum este probabil, sunt implicate și într-o relație nesănătoasă, acest lucru le agravează sentimentul de neputință. Adică cea mai mare durere a copilăriei. Neputința de a-l ajuta și a-l salva pe cel care, de fapt, era responsabil de tine. Părintele. „O parte importantă a experienței de vindecare o reprezintă recunoașterea „întârzierii vindecării” (…) Nu trebuie să reușiți să vă vindecați perfect și nu trebuie să o faceți mai bine decât toți ceilalți”. Iar vindecarea nu este nicidecum, așa cum suntem înclinați să credem atunci când nu cunoaștem, un proces rațional. Este nevoie de un alt tip de cunoaștere. „În calitate de copii adulți, dacă am putea să ne vindecăm prin puterea intelectului, am avea cele mai sănătoase minți din lume! (…) Nu vă puteți vindeca prin ceea ce știți. Vă veți vindeca prin faptul că simțiți ceea ce știți”.

 

 

 

 

Leave a Comment