De ce să mergem la terapie (Part I)

Tu mergi la terapie? Cunoști pe cineva care merge la terapie? Te-ai gândit vreodată la asta? Dacă da, în ce moment? Cum te simțeai atunci? În ce fel aveai nevoie de ajutor? L-ai cerut? Ce crezi acum despre asta?

Dacă ai o boală, ești încurajat să mergi la medic. Dacă ai o problemă de ordin emoțional, ești încurajat să te descurci și să ți-o rezolvi singur. Te aștepți ca la medic să mergi de câteva ori în viață, chiar dacă ești în mare o persoană cu o sănătate bună. Dar dacă mergi la un psiholog, crezi că toate probleme tale ar trebui rezolvate în câteva ședințe și să nu mai apară niciodată.

Oamenii își pun foarte multe piedici mentale în momentul în care simt că au nevoie de ajutor, fie că este vorba de o clarificare a unei situații, de o schimbare sau de depășirea unui moment dificil. „Nu e pentru mine, eu mă descurc și singur”, „Cei din jurul meu au probleme mai grave decât mine”, „Am ce mânca, am un job, nu am motive să fiu nefericit”, „Eu sunt un om puternic, cred că doar oamenii slabi au nevoie de terapie”, „Eu sunt foarte bine așa cum sunt, cei din jurul meu au o problemă”, „Nu înțeleg cum poate să ne ajute atâtea explicații să schimbăm ceva”, „Nu știu ce fel de terapie mi s-ar potrivi” – sunt doar câteva dintre preconcepțiile pe care le-am întâlnit atunci când i-am auzit pe oameni discutând despre terapie. Chiar dacă toate lucrurile din jurul tău par în regulă, atât timp cât tu nu te simți bine, cu atât mai mult este nevoie de a vedea ce lipsește cu adevărat.

Atât ca terapeut, cât și ca om care a parcurs aproape 10 ani de terapie și dezvoltare personală, în diferite forme și etape din viață, îmi doresc foarte mult ca oamenii să înțeleagă mai bine ce este terapia. De aceea, mi-am propus să scriu aici experiențele unor persoane care au trecut prin acest proces, sperând că împreună vom mai clarifica un pic lucrurile în ceea ce privește terapia.

Schimbarea pe care ne-o dorim cu toții în jurul nostru ar trebui să înceapă la noi acasă. Dacă ne dorim să fim acceptați, putem începe prin a accepta. Dacă ne dorim ca cei din jurul nostru să fie sinceri, putem începe prin a fi noi sinceri. Dacă ne dorim să avem relații semnificative, putem începe prin a fi vulnerabili.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

A. are 29 de ani, este medic veterinar, și a început terapia la începutul anului 2017. De ce? Pentru că se confrunta cu niște evenimente exterioare nefericite și pentru că își dorea o schimbare în familie. „Am ales să fac terapie în urma unor evenimente nefericite din viața mea (a murit bunicul și s-a sinucis o prietenă). Totodată, simțeam că relația cu soțul meu nu merge în direcția care trebuie și am considerat că poate ar trebui să mă liniștesc și să încerc să găsesc o soluție”. Era a doua încercare de a merge la terapeut (prima fiind întreruptă din cauza distanței).  În cele 10 ședințe de terapie, cea mai importantă descoperire a fost că urmează în viața ei „niște modele, niște tipare, iar ceea ce au trăit părinții noștri, familia în general, se reflectă în ceea ce traiesc eu azi”. Terapia pe care a urmat-o este o terapie transgenerațională, care explică cum se perpetuează din generație în generație anumite modele de interacțiune, cu accent deosebit pe capacitatea de diferențiere și anxietatea cronică. Prin acest tip de terapie, conștientizăm anumite alegeri pe care le facem dintr-o perspectivă mai vastă, a tabloului nostru familial, principalul instrument folosit fiind genograma. Conștientizând aceste tipare, putem alege, conștienți fiind, tendința naturală pe care o avem de a perpetua același model și ne putem găsi resursele pentru schimbare întorcându-ne la familia de origine pentru că, după cum zice Murray Bowen „reactivitatea emoțională nerezolvată cu părinții noștri este cea mai importantă afacere neterminată din viața noastră”.

Prin ochii ei, procesul terapeutic a apărut ca „o gura de aer fresh într-un Bucuresti poluat,  un loc unde poți spune tot ceea ce gândești fără să fii judecat și de unde poți pleca mult mai relaxat și pregătit să faci față junglei în care trăiești și oamenilor îngropați în probleme și frustrări care, involuntar, îți transmit energie negativă”. Energia pozitivă și regăsirea forței de schimbare este unul din efectele pozitive pe care le poate avea terapia pe moment. În anumite puncte, procesul devine dureros, însă efectul pe termen lung este tocmai recăpătarea energiei și a forței vitale care ne susține în schimbare și ne (re)dă bucuria de a trăi.

Uitându-se în urmă, A. crede că terapia a venit „într-un moment în care aveam mare nevoie, m-am liniștit și am putut întelege de ce mi se întamplă diferite lucruri. Consider că, indiferent cât de stabil emoțional ai fi, este binevenită terapia”.

Leave a Comment