Asumarea vulnerabilității de a fi creativ

Creativitatea pare, la prima vedere, un concept super uzat, sinonimă cu industriile creative. Dincolo de această preconcepție, creativitatea este un mod în care oricine își poate trăi viața, pentru că poți să fii creativ și în timp ce plantezi roșii în grădină.

A fi creativ presupune să te exprimi pe tine, așa cum ești, cu inflexiunile tale sufletești. Iar a te lăsa să fii creativ înseamnă însă să-ți accesezi o latură extrem de vulnerabilă. Pentru că, atunci când faci lucrurile standard, riscul să fii criticat este foarte mic. Însă când te exprimi prin ceea ce faci, când dai o notă personală lucrurilor, atunci cresc și investiția și riscul.

Am auzit mulți oameni în jurul meu care au renunțat la o pasiune pentru că nu s-au considerat destul de buni. Frica de a-ți accesa vulnerabilitatea, de a te dezvălui, vine la pachet cu frica că nu ești suficient de bun, că vei fi judecat. Și atunci, te intrebi: ce am de câștigat? Nu pare, la prima vedere, un schimb prea bun.

Mă uit la propria relație cu scrisul. Nu mi-am propus vreodată se fiu scriitoare de meserie (deși poate într-un colț al minții mele a stat mereu ideea că la un moment dat voi scrie o carte), însă scrisul mi-a oferit mereu plăcere, mi-a dat un loc când nu îmi găseam locul, mi-a așezat gândurile. Prin scris mă întorc către mine, dar și evadez din mine. Un paradox minunat. Însă procesul este atât de mult despre mine încât mi se pune un nod în gât când mă gândesc să fac public ceva din ce am scris. Pentru că îmi asum o vulnerabilitate – aș putea fi înțeleasă greșit, aș putea greși, aș putea fi judecată. Evident, când scriam știri și publicam interviuri, nu simțeam aceeași presiune. Cu cât, însă, ceea ce scriu e mai personal, cu atât anxietatea crește.

De aceea, când am citit ”Lecții de magie” (Elizabeth Gilbert) a fost ca o gură de aer proaspăt. E impulsul ală de care ai nevoie câteodată pentru a continua să scrii, să desenezi, să dansezi, să plantezi roșii… De a face lucrurile altfel, în felul tău, lăsând un pic din tine în fiecare.

”Mi-am dat seama că frica mea era plictisitoare și fiindcă era la fel ca a tuturor celorlalți. Am înțeles atunci că, atunci când ne e frică, auzim aceeași melodie, același vers anost: STOP! STOP! STOP. (…) Însă nu e nimic fascinant în asta. Înțelegeți ce vreau să spun? Nu e nimic special în a-ți fi frică de necunoscut. Cu alte cuvinte, frica este un instinct ancestral și chiar vital pentru supraviețuire… dar nu e neapărat un semn de inteligență.” (p 20)

Asta nu înseamnă că procesul va fi scutit de efort, de critici, de suișuri și coborâșuri. Înseamnă doar că, odată ce conștientizezi că viața creativă îți dă sens, îți poți asuma ce vine la pachet. ”Fiindcă dacă iubești și dorești ceva suficient de mult – orice ar fi – , atunci nu te deranjează chiar așa tare să mănânci sandiciul cu rahat venit la pachet cu lucrul respectiv.” (p 126)

Propria poveste a scriitoarei este un exemplu de viață creativă, nu fără momente dificile, dar plină de savoare.  De unde și crezul ei sincer: ”Cred cu tărie că fiecare dintre noi trebuie să-și găsească în viață ceva de făcut astfel încât să n-aibă vreme de ros canapeaua. Fie că ne facem sau nu o profesie din ea, cu toții avem nevoie de o activitate care se situează dincolo de lumesc și care ne scoate din rolurile noastre în societate deja stabilite și constrângătoare (mamă, angajat, vecin, frate, șef etc). (…)  Avem nevoie de ceva care ne poartă atât de departe de noi înșine, încât uităm să mâncăm, uităm să facem pipi, uităm să tundem gazonul, uităm să le purtăm pică dușmanilor, uităm să ne tot frământăm pentru lipsa de-ncredere în sine. Rugăciunea poate face asta pentru noi, munca în folosul comunității o poate face, sexul o poate  face, exercițiile fizice o pot face și, mai mult ca sigur, consumul de substanțe interzise o poate face (deși cu urmări înfiorătoare) – însă și viața creativă e o asemenea soluție.” (p 144)

Leave a Comment