De ce și cum funcționează terapia EMDR?

Traumele sau amintirile neprocesate ne afectează modul în care vedem lumea și viața, deși aparent aparțin trecutului și nu prezentului. Ele ne fac să trăim pe pilot automat, să avem reacții intense, nepotrivite contextului sau chiar simptome de tip flashback, hipervigilență, probleme cu somnul. Și, deși am vrea să ne bucurăm mai mult de viață, nu reușim.

Cum ne influențează amintirile traumatizante, neprocesate?

Lucrurile pe care le-am trăit la o vârstă timpurie și pe care nu le-am putut procesa au pus bazele unor credințe limitative despre lume și viață, precum și despre noi înșine: de la frici și fobii precise la lipsa încrederii în sine sau lipsa încrederii în ceilalți, insecuritate, rușine, vinovăție, care se reactivează în contextul prezent automat, deși contextul este diferit. Deși la momentul respectiv au fost adaptative, pentru că nu am avut altă variantă, iar psihicul nostru a făcut ce a știut cel mai bine ca să supraviețuim, pe termen lung ele sunt dezadaptative și ne influențează în mod negativ viața și relațiile.

Pe multe dintre ele le transformăm în caracteristici de personalitate – „așa sunt eu, mai fricos”, „semăn cu mama” – fără să ținem cont de experiențele care ne-au întărit aceste modalități de funcționare și pe care, dacă le-am integra, am putea descoperi că nu sunt decât o experiență, nicidecum o parte din noi. „Chiar dacă există factori genetici implicați, studiile arată că cea mai importantă contribuție este adusă de experiențele propriu zise. (…) Ceea ce ți s-a întâmplat în copilărie a contribuit la ceea ce ai devenit în prezent”, spune Francine Saphiro, cea care a creat și dezvoltat terapia EMDR, de desensibilizare și reprocesarea mișcărilor oculare, pentru rezolvarea simptomelor traumaticelor și altor experiențe de viață tulburătoare

Tot ce este traumatizat e ceva ce s-a întâmplat?

Nu tot ceea ce este traumatizat este ceva ce s-a întâmplat și nu tot timpul ceea ce s-a întâmplat este atât de evident sau conștient. Uneori este vorba chiar de lucruri care nu s-au întâmplat și de care avem nevoie să se întâmple: grijă, protecție, iubire. Neglijența este la fel de gravă ca și abuzul. Deși copilul care a fost neglijat sau ignorat poate nici nu percepe acest lucru, pentru că este „normalitatea” lui, acest lucru care repercusiuni în viața de adult.

Mai degrabă procesăm decât nu procesăm

Corpul are capacitatea de a procesa cele mai multe dintre experiențele noastre. De altfel, psihiatrul Daniel Siegel pune accent pe suportul pe care îl pot oferi părinții în a ajuta copilul să proceseze evenimentele cu impact emoțional mare pe care are tendința să le evit: „Vindecarea în urma unei experiențe dificile apare atunci când emisfera stângă lucrează împreună cu cea dreaptă pentru a ne spune poveștile de viață”, spune Siegel, precizând că „mai ales atunci când au emoții intense, copiii au de multe ori nevoie de cineva care să-i ajute să-și folosească emisfera stângă a creierului, pentru a înțelege ce li se întâmplă: să pună lucrurile în ordine, folosind cuvintele și logica”. Cu tot acest suport, însă, în cel mai fericit scenariu, tot vor exista măcar câteva lucruri care vor rămâne neprocesate.

”De ce reușesc unii să proceseze aceste experiențe și alții nu? Motivele pot fi nenumărate. Poate că te-a trezit zgomotul puternic al unui camion în noaptea de dinaintea incidentului, iar în timpul lui erai atât de obosit că nu ai reușit să îl procesezi așa cum trebuie. Poate că înaintea lui ai trăit alte experiențe, care ți-au creat asocieri suficient de pozitive pentru a nu fi afectat de incident. Poate că un prieten a venit imediat la tine, și-a pus brațul după umărul tău și ți-a spus: Stai liniștit, o să fie bine. Imediat după un astfel de eveniment se produce o fereastră de oportunitate care permite formarea unei conexiuni pozitive și procesare totală a incidentului. Poate a fost pur și simplu o chestiune de genetică. Unii oameni suferă de o afecțiune respiratorie sau cardiacă, sau au o sensibilitate la situațiile stresante, care le poate copleși sistemul de procesare. Oricar ar fi fost cauza, nu contează prea mult. Cu siguranță, nu a fost vina ta”, spune Francine Saphiro.

Astfel, nimeni nu este imun la amintiri neprocesate. Poate la unii nivelul este mai redus și mai adaptativ, dar cu cîteva momente negative la activ ne alegem cu toții. Dacă am avut însă șansa unui atașament securizant, șansele să le procesăm mai ușor sunt mai mari.

Traume cu „t” sau cu „T”?

O traumă cu „T” este un eveniment unic, în timp ce traumele cu „t” sunt un fel de picătura chinezească. Cele mai insiduoase și mai dificil de tratat nu sunt traumele cu „T”, ci traumele cu „t”, adică acele traume repetate și cronicizate care, cu atât mai mult cele care se produc la vârste mici, au cele mai devastatoare efecte asupra persoanei in devenire, în literatura de specialitate regăsindu-se sub denumirea de ”traume de dezvoltare” și ”traume complexe”.

Cum?

Principalul și cel mai important lucru este identificarea evenimentelor din trecut care ne influențează prezentul. Poți face acest lucru în cadrul psihoterapiei și gândindu-te, individual, la posibile legături pe care le face creierul tău. Vei vedea că creierul poate fi suprinzător în asocierile pe care le face și că „trigger-ul” este uneori ceva mai insignifiant decât ne-am aștepta. Este necesar să acorzi atenție senzațiilor, emoțiilor pe care le simți. Apoi, prin mișcările oculare deblocăm procesul de procesare al informației. Patologia apare, practic, atunci când sistemul de procesare este blocat, iar deblocându-le le integrăm.

Ce se întâmplă cu cognițiile negative?

Cognițiile negative de tipul „Nu sunt destul de bun”, „Nu mă pot simți în siguranță”, „Nu pot avea control” sunt de fapt asociate cu o serie de amintiri negative neprocesate. O dată ce vom procesa aceste evenimente negative care au stat la baza lor și cognițiile negative se vor dizolva.

Ce se întâmplă cu lucrurile cu care nu mi le amintesc?

Nu toate aceste experiențe ni le amintim exact, dar există emoții, senzații și convingeri negative asociate. Este necesar să avem încredere în memoria noastră implicită, dincolo de cea explicită și, de asemenea, putem pune întrebări despre primii ani ai vieții noastre pentru a înțelege mai bine povestea noastră și contextul în care ne-am dezvoltat. O mamă care a suferit o depresie, o pierdere sau separarea în primii ani de viață sunt experiențe care, de obicei, își pun accentul asupra mamei și, deci, implicit, asupra copilului. Toate aceste lucruri întâmplate foarte devreme impactează cine devenim și sistemul nostru de convingeri.

Cine deține controlul?

În terapie EMDR clientul deține controlul asupra propriului său proces, se poate opri oricând și dezvăluie doar ceea ce vrea să dezvăluie. Clientul este conștient de ceea ce i se întâmplă.

Este considerată una dintre cele mai potrivite terapii pentru bărbați, despre care se spune că nu sunt obișnuiți, cultural, să vorbească foarte mult despre sentimentele lor cu alte persoane, dar și pentru clienții traumatizați care se feresc poate să intre în anumite detalii, mai ales la începutul terapiei.

Este această terapie validată științific?

Deși la început a fost considerată controversată sau prea simplă să fie adevărată, eficacitatea EMDR a fost demonstrată de peste 50 de studii clinice, cu rate de remisie a PTSD variind între 77 și 100 la sută, în funcție de tipul de traumatism și numărul de sesiuni.
Departamentul Afacerilor Veteranilor, Societatea Internațională pentru Studii de Stres Traumatic și Asociația Americană de Psihiatrie recomandă EMDR ca o opțiune viabilă de tratament pentru PTSD. În 2017, Asociația Psihologică Americană a recomandat și EMDR pentru utilizare pe scurt în Ghidul lor de practică clinică pentru tratamentul tulburării de stres posttraumatic (PTSD) la adulți.

Se poate lucra EMDR cu copii?

EMDR-ul este o terapie potrivită pentru copii, nu există inconveniente pentru a lucra cu aceștia și este, în cazul lor, adesea mult mai rapidă. Am văzut aplicată această tehnică inclusiv pe bebeluși cu naștere traumatică cu ajutorul părinților care au dat voce traumei și au susținut copilul, în timp ce psihoterapeutul a stimulat ușor vizual bebelușul cu ajutorul unei marionete pentru a ajuta procesarea, în cadrul conferinței anuale ISTT, Trauma Complexa Si Tulburarile Disociative.

Cine a încercat EMDR?

Fiind o terapie cu rezultate bune și deja răspândită, există și multe celebrități care au apelat la EMDR pentru tratarea unor traume. Comediantul Adam Cayton-Holland a declarat că a făcut terapie EMDR pentru a trece peste moartea tragică a surorii sale, Jameela Jamil, starul din The Good Place, a declarat că a apelat la EMDR pentru depresie, anxietate și tulburări alimentare, la fel și actrița Rachel Wood, care a depășit PTSD în acest fel.

Andrew Solomon, autorul reputatei lucrări „O anatomie a depresiei” a fost un alt adept al acestei terapii, deși la momentul respectiv (când a scris cartea) numărul de studii încă nu era atât de ridicat despre această formă de terapie. „Am fost inundat de imagini incredibil de intense din copilărie, lucruri pe care nici măcar nu știam că le am în creier. (…) Întotdeauna am ieșit din cabinetul terapeutului meu specializat în desensibilizare și reprocesare prin mișcări oculare țopăind (în sensul bun); iar lucrurile pe care le-am aflat au rămas în mine și mi-au îmbogățit mintea conștientă. E un proces puternic. Îl recomand”, spune Andrew Solomon.

Sunt în România terapeuți EMDR?

Da, există un număr din ce în ce mai mare de terapeuți care se formează anual, iar lista poate fi consultată aici. Fiecare terapie este însă unică și toți terapeuții care practică EMDR au o altă formare de bază cu care îmbină această metodă.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Despre mine
Roxana Grigorean-Stefan

Comunicator

Psihoterapeut

Povestitor la SelfTalks.ro

Ultimele articole
Retele sociale