Multă lume își imaginează un lider ca o persoană cu toate răspunsurile la ea. Neînfricată. Sigură pe ea. Invulnerabilă. Bătătăiosă. Invincibilă. Dornică să câștige cu orice preț. Același curent al liderului invincibil a pătruns și în parenting. Părintele, liderul neînfricat care nu greșește, nu are emoții negative, nu clachează, nu are zile proaste. Nimic mai departe de adevăr un astfel de model care, de fapt, are la bază nu curajul, ci frica. Frica de eșec. De vulnerabilitate.
Atât timp cât suntem oameni, nu avem numai sentimente pozitive. Când riscăm sau intrăm pe un drum nou, ne este și frică. Când greșim, și se întâmplă și asta adesea, ne simțim vinovați sau ne este rușine. Uneori, avem incertitudini. Alteori, ieșim de pe traiectorie. Alteori, facem lucruri pe care le regretăm. Ne întoarcem și încercăm să reparăm. Sentimentele negative preiau controlul asupra comportamentului nostru nu atunci când le recunoaștem, ci atunci când le negăm, când nu reușim să intrăm în contact cu ele. Modelul invincibilului este un model fals. Cine ar putea să aibă încredere într-un om care nu simte frică, incertitudine, care nu își pune niciodată problema că ar putea să greșească, care nu acceptă feedback de la ceilalți, care nu se îmbunătățește? Ți-ai dori ca acest om să fie părintele, partenerul tău de viață sau liderul tău?
Nu suntem diferiți în relațiile noastre de acasă față de cele de la muncă. Munca nu este doar muncă, este un sistem de relații, un loc unde ne dorim să ne simțim împliniți și valorizați. Ești același om și aici și acolo, cu aceleași sisteme de apărare, cu aceleași nevoi, abilități, valori… Dacă avem un atașament sănătos și știm să construim relații sănătoase, vom face acest lucru și la muncă. Dacă ne-am construit sistemul de credințe pe neîncredere și evitare, vom face acest lucru și la muncă, cu subalternii, colegii sau clienții noștri. Dacă organizația pe care o conducem promovează valori sănătoase, acest lucru se va vedea la fiecare nivel decizional și în relația cu fiecare grup țintă. Nu poți să fii alt om la muncă și alt om acasă. Dacă ai nevoie să fii văzut, cât de greu va fi pentru tine să ai o muncă de culise? Dacă ai nevoie de previzibilitate, cât de bine crezi că te vei descurca pe o poziție imprevizibilă? Dacă ai nevoie de control și de situații cunoscute, cum crezi că vei face față într-un domeniu deschizător de drumuri, în care lucrurile sunt imprevizibile și schimbătoare sau în care puterea nu se află deloc la tine? Dacă valorizezi relațiile, cum crezi că te-ai putea descurca într-o organizație care nu pune deloc accent pe asta? Sau, dintr-o altă perspectivă, cum ai putea să susții folosirea tehnologiei de ultimă generație, dacă tu nu ești utilizator și nu crezi în beneficiile ei? Cum ai putea să vinzi o haină cu care tu nu te-ai îmbrăca niciodată și ți se pare groaznic de urâtă? Sau cum ai putea la muncă să lupți pentru drepturile femeilor, iar în viața privată să ai o atitudine misogină? Cât de credibil crezi că ai putea fi? Dacă în munca pe care o ai nu poți să fii același om, atunci trebuie să îngropi o parte din tine. Și cât timp crezi că ai putea renunța la tine? Crezi că poți rupe părți din tine fără ca asta să aibă efecte asupra stării tale de bine și integrității tale? Îți dau un termen. În câțiva ani vei ajunge la burnout.
Oricât de bine ne facem meseria, nu putem să ocolim nevoile pe care le avem și nici relațiile pe care le construim. Burnout-ul, depresia, anxietatea, lipsa de performanță la locul de muncă au aceleași cauze ca și în viața privată. Nu doar munca prea multă este responsabilă de aceste lucruri (uneori chiar deloc!), ci un sistem de relații nesatisfăcător, promovarea unor valori în care nu credem, neîncrederea, lipsa de înțelegere asupra nevoilor noastre, sentimentul de a fi neacceptați, nevalorizați, nevăzuți.
Avem nevoie să fim văzuți așa cum suntem, atât prin prisma abilităților noastre profesionale, dar și ca oameni care se află în diferite etape ale vieții lor și care au nevoi diferite. Dacă treci printr-un divorț și trebuie să te disociezi de problema pe care o ai la muncă, te vei simți îngrozitor de singur. Poate singurătatea să te facă mai performant? Pentru cât timp? Dacă ai un copil bolnav acasă, ai nevoie de o zi liberă sau să poți lucra de acasă. Dacă rămâi la muncă îți vei face, oare, bine treaba și vei putea vedea compania în care lucrezi ca un partener demn de încredere? Dacă ești părinte sau (mai ales) părinte singur, ai nevoie poate, de un program flexibil. Însemnă asta că nu vei mai fi destul de performant? Când ai un părinte bolnav sau care se luptă cu o boală terminală, ai nevoie să mergi și să fii lângă el. Te face asta neprofesionist? Când simți că te-ai pierdut, poate ai nevoie să te regăsești. Când ai depresie sau anxietate, ai nevoie de suport. Nu, nu doar acasă.
Am fost jurnalist de business și cele mai bune și credibile interviuri le-am avut atunci când managerul își lăsa latura personală, valorile și credințele sale la vedere. Ca specialist în comunicare știu că asta este și cea mai mare vulnerabilitate. De aici vine cel mai mare potențial de criză. Dar și cea mai mare șansă de reușită. Companiile au crescut, au învățat să prevină riscurile. Au armate mari de oameni foarte buni în ceea ce fac. Dar iată că a venit vremea în care asta nu mai este suficient. Nici pentru companii. Nici pentru cumpărători. Nici pentru angajați. Pentru că, odată cu creșterea, tehnologizarea și întărirea proceselor, s-au pierdut relațiile și valorile personale. Din acest motiv cred că avem nevoie, acum, de companii curajoase. Nu numai de produse bune, dar și de valori în care să credem, de cauze pe care să le susținem. De un loc în care nu doar să performăm, ci și să ne integrăm.
„În echipele și în companiile unde inima și emoția, în special vulnerabilitatea, sunt văzute ca slăbiciuni, cultura organizaională sau, în unele cazuri, anumiți lideri bat palma cu partea înșelătoare a orgoliului nostru pentru a ne fereca inimile și a ne bloca emoțiile. Ei recompensează armuri cum ar fi perfecționismul, stoicismul emoțional, falsa compartimentare a vieții și a muncii, perpetuarea alegerilor ușoare și confortabile, în locul implicării în discuțiile dificile și incomode, dar necesare, și valorizarea atotcunoașterii în locul învățării continue și a păstrării curiozității”, spune Brene Brown în „Îndrăznește să conduci”, o carte pe care o recomand și care îți va arăta, încă o dată, că cei care reușesc cu adevărat să facă o schimbare, să revoluționeze sunt cei care riscă, se julesc, le este frică, dar cu toate acestea îndrăznesc. Curajul stă în asumarea vulnerabilității, nu în a te lupta cu ea, nici a te lăsa dominat cu ea.
Nu știu ce v-a impresionat pe voi la documentarul cu Bill Gates, „Navigating Bill Gates Brain”, dar pe mine m-a uimit curajul lui și inteligența relațională a unui om cu o minte extrem de logică și rațională și faptul că, dincolo de business, există tot timpul o cauză și niște valori. Doar atunci când crezi cu toată puterea în ceva ai curajul să îți asumi riscrile – de la cele de ordin financiar, la cele de ordin emoțional.
Da, marile organizații ale lumii își schimbă paradigma axată exclusiv pe performanță. Această metodă pare să nu mai funcționeze. Nu mai putem să ne ascundem după cei mulți și siguri, pentru ca vocea noastră să se piardă în mulțime. Nu ne mai putem atașa doar de cauze unanime, fără risc. Autenticitatea e mai necesară ca oricând. Sănătatea mintală, un management empatic și deschis la nevoile angajaților, alinierea la valori mai mari decât business-ul au devenit priorități, nu „nice to have-uri”, pentru că ele dictează reușita. Poți găsi o armată de oameni care să spună „da” la orice, încă frica ne domină deciziile. Dar, oare, o armată de oameni care zic „da” vor face compania ta competitivă pe piață?
Notă:
În calitate de psiholog și specialist în comunicare am inițiat, sub egida Ambasadei Sustenabilității, dezbaterea „Este România pregătită pentru un program flexibil de muncă?”. Scopul acestui proiect este de a aduce pe agenda publică subiectul muncii flexibile și de a dezbate care este cea mai bună modalitate prin care a putea acomoda aceste nevoi diverse la nivel individual, organizațional și societal. Concluziile acestor întâlniri de lucru vor fi transmise către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului și au ca principal scop încurajarea unui mediu de afaceri etic și a unor comportamente responsabile, având în vedere dezvoltarea economică sustenabilă, precum și prioritățile naționale privind natalitatea, sărăcia, dreptul la educație și egalitatea de gen.
De asemenea, cred că este necesar să promovăm sănătatea mintală la nivel individual, societal și organizațional deopotrivă, iar în acest sens am creat și susțin workshop-ul „Stresul și anxietatea” la locul de muncă, ca mod de creștere a gradului de conștientizare și educație asupra riscurilor și oportunităților existente.
