„Ce mă fac dacă am un copil care nu doarme?”, aud întrebându-se multe viitoare sau potențiale mame. O mare frică care a generat un răspuns pe măsură lumii grăbite în care trăim – trei tehnici revoluționare și vei avea un copil care doarme toată noaptea.
Somnul legat și lung la copii este un mit, fapt confirmat de psihologi, pediatri și mame care nu au aplicat sleep training-uri. Așa că, dacă vrei un răspuns la întrebarea – „Cum o să doarmă copilul meu”, mulțumește-te cu „Cum ți-o fi norocul”. Iar dacă vrei să faci ceva în privința asta, tot ce poți să faci e să te relaxezi.
Nici pe un adult care are probleme cu somnul nu îl poți ajuta cu trei pași și cinci tehnici, cu atât mai puțin pe un bebeluș cu un psihic în formare, pentru care somnul întrerupt nu e problemă, ci o realitate. Nu cred că poate fi un obiectiv în sine să ai un copil care doarme toată noaptea. Evident, există circumstanțe în care ai nevoie să nu fii singura persoană pe care se poate baza când vine vorba de somn sau în care ești foarte obosit și atunci vei căuta și găsi soluții.
Dacă îți dorești extrem de mult să ai un copil care doarme toată noaptea, eu ți-aș propune să te gândești un pic la această nevoie a ta. Ce semnifică? De unde vine? În ce alte arii se manifestă? Cum crezi că se va manifesta această nevoie a ta în relație cu copilul în general? Căci copiii rareori sunt niște ființe cu program fix, care fac totul cum ne dorim și ne așteptăm.
Am avut și eu nopți nedormite și zile de epuizare. M-a afectat și pe mine nesomnul. Nu fac parte din cele 10%-20% mame care au copii care dorm toată noaptea, ci din restul mamelor care au copii care nu dorm. Să nu doarmă copilul toată noaptea nu e o excepție așa cum poate părea, ci este mai degrabă normalitatea, atât din punct de vedere statistic, cât și din punct de vedere științific.
Nu de nopțile nedormite îmi pare rău, cât de tot zgomotul de fundal de pe lângă. Să nu îl lași să adoarmă la sân, să nu îl lași să adoramă în manducă, să nu îl lași să adoarm cu tine. Practic, energia consumată cu această situație ideală, care există rar și este un cumul fericit de factori.
Din nou, dacă aș putea să dau timpul înapoi aș da „shut down” la toate aceste voci care mă făceau să cred că poate nu fac ceva bine. Știu sigur că locul unui bebeluș (vorbim de primele luni de viață mai ales) e în brațele mamei sale. În rest, toate sfaturile care vin din jur vorbesc de nevoi și răni ale adulților, nicidecum despre copil. Recent, primele trei luni din viața copilului au fost recunoscute ca al patrulea trimestru de sarcină. Se pare că am avut nevoie de această recunoaștere ca să putem accepta firescul, că un copil are nevoie de mama sa.
Când copilul mai crește și se desprinde încet-încet din brațele mamei lui, există lucruri care îl pot ajuta când vine vorba de somn, dar ele sunt de departe a fi rețete universale. Rutina, sunetele albe, o atmosferă relaxată acasă, o mamă mulțumită și, mai ales, temperamentul copilului. Ține cont, însă că, uneori tot efortul de a face această schimbare cântărește mai mult decât efortul de a te trezi noaptea. Și, în plus, ai nevoie de energia de a implementa o schimbare, pe care uneori e dificil să o găsești.
Rutina de somn
Am o prietenă al cărei copil și-a creat singur obiecte de tranziție și îi plăcea, de la câteva luni, să stea în pat să se adormă. Am o alta care respectă rutina seara de seară și copilul ei se trezește din oră în oră și cere alinare. Am auzit de alte mame ale căror copiii, învățați să doarmă în patul lor, s-au mutat mai târziu în patul părinților, vrând să recupereze perioada de început.
Și noi am încercat să-i facem rutine de somn copilului. În primul an a dormit cu o oaie cu zgomote albe care speram să se transforme în obiect de tranziție. Dar ghici ce. Doar un pricent mic dintre copii au obiecte de tranziție și, de cele mai multe ori, asta nu ține de părinți, ci de un set de circumstanțe – dacă copilul este alăptat, dacă este mai activ sau mai liniștit, dacă a acceptat sau nu suzeta.
Dacă ai reușit să implementezi o rutină cu blândețe este minunat. Ține însă cont că, chiar și așa, copiii au stări de disconfort. Au incredibil de multe achiziții în primii doi ani, iar dacă stai și te gândești tu, dacă ai face 10% din efortul pe care îl fac ei, cred că ai dormi de 10 ori mai agitat noaptea. Apoi, copiilor le ies dinții. Copii au dureri de burtă sau de creștere. Și, pe lângă toate astea, copii au și anxietăți, frici, coșmaruri. Copiii nu se nasc tabula rasa și visează noaptea ce fac ziua, cum ne place să credem. Copiii pot visa și monștri și animale fioroase și nu au nevoie de desene animate ca să aibă tot soiul de frici. Și, pentru toate cele de mai sus și nu numai, au nevoie de părinții lor. Au nevoie de cineva să îi liniștească, să le dea confimări, să le spună că sunt în siguranță. Și noi avem nevoie adeseori de confirmări, cum de ne așteptăm de la un bebeluș să nu le aibă?
Înainte să îți stabilești un obiectiv din a face copilul să doarmă gândește-te că s-ar putea ca el să fie într-una dintre aceste etape mai dificile și să aibă nevoie de tine, de confirmările tale mai dese, de acceptare, de dragoste, de conectare.
Dacă somnul copilului tău te salvează de la depresie sau dacă somnul copilului tău îți salvează relația de cuplu, o să îți zic da, fă ce trebuie să faci să-l faci să doarmă. Anunță-l înainte că este atât de important și vital pentru tine, există șanse mari să colaboreze. Îți voi recomanda însă, în orice circumstanță, să fii blândă cu el. Nu epuizarea și resemnarea sunt bazele unei vieți bune, ci încrederea și speranța. Iar când ai dubii dacă ce faci este bine sau nu, fă un exercițiu de imaginație. Ție ți-ar plăcea ca cineva să te lase să plângi și să plece în camera cealaltă? Ție ți-ar plăcea să se vorbescă de tine ca despre un impediment sau inconvenient? Ție ți-ar plăcea să se aplice 7 stategii pentru a te schimba? Sau ți-ar plăcea mai degrabă să ai relații autentice, în care da, oamenii pot fi obosiți, nervoși, supărați uneori, că așa e viața, dar își asumă responsabilitatea pentru cine sunt și găsesc soluții de rezolvare bazate pe respect reciproc și dragoste.
