Are Octavian Paler niște versuri înțelepte și frumoase, care zic așa: ,,Avem timp pentru toate. Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga, să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou, sa-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine, avem timp să citim şi să scriem, să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris, avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm, avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu”.
Și pentru ce n-avem timp, oare, deși avem timp pentru toate? Pentru iubire. De sine și de alții. „Nu e timp doar pentru puţină tandreţe. Când să facem şi asta – murim”. E o listă lungă de lucruri importante pentru care nu mai există, azi, timp. Lucrurile pentru care timpul este esențial.
Nu avem timp să ne creștem copii. Timpul ni se pare un sacrificiu prea mare. Am vrea să crească mai repede, să nu mai fie așa dependenți, să nu ne ceară atât de mult timp, să înțeleagă că avem treabă, job-uri importante și solicitante și ambiții mari. Ne obosește dependența lor, timpul pe care ni-l cer, pentru că suntem obișnuiți cu lucrurile făcute repede, cu eficiență maximă. Iar copilul îți cere să nu fii eficient, ci să fii prezent. Investim ani de zile și nopți lungi în job-uri pe care le pierdem, în iubiri care se irosesc, în uitări care nu țin, dar ni se pare ciudat să facem asta pentru copiii noștri.
Nu avem răbdare cu corpul nostru. Să facă ceea ce știe să facă. Într-un mod straniu și stupid, ne scriem în numărul de kilograme dreptul la fericire și rămânem dezamăgiți că nu am atins-o. Le punem întrebări obsesive femeilor care abia au născut despre kilogramele lor, le măsurăm șoldurile, sânii, talia și ne erijăm în esteticieni înăscuți care știu ce este frumusețea, dar nu vedem tristețea care se ascunde în spatele siluetelor așa-zise perfecte. Nu avem răbdare cu corpul nostru nici când se îmbolnăvește. Nu avem răbdare cu febra, cu boala, cu bolitul și cu statul. Vrem să ne vindecăm repede, nu avem timp de boli, nu avem timp să îi dăm corpului nostru odihnă. Nu avem timp nici să îl hrănim, nici să îl iubim, nici să îi mulțumim. Suntem ocupați.
Nu avem răbdare să învățăm. Să descoperim. Am vrea ca o singură carte să ne dea răspunsurile la toate întrebările. Printr-o sngură călătorie să putem pretinde că am descoperit lumea. Numărăm locurile în care mergem, numărul de diplome, numărul de prieteni, numărul de mașini și de case. Nu există formă mai bună de a învăța decât aceea de a greși și a nu ști.
Nu avem răbdare să avem îndoieli. Preferăm certitudinile false îndoielilor firești și adevărate. Și, cu puținele lucruri pe care le știm, ne luptăm până în pânzele albe să avem dreptate. Înlocuim adesea o întrebare cu un răspuns, pentru că ni se pare că răspunsurile ne dau valoare. Când, de fapt, valoarea omului stă în întrebările pe care și le pune. Orice formă de găsirea a adevărului pornește de la incertitudine, iar când se oprește incertitudinea se oprește și cunoașterea.
Nu avem răbdare să ne cunoaștem. Să (ne) ascultăm. Nu avem răbdare să construim relații. Preferăm prieteniile care nu ne solicită și poveștile cu prințul pe cal alb. Așteptăm să ne întâlnim perechea, apoi ne îndoim de ea. Poate nu e chiar perechea potrivită, ne spunem. În felul acesta, responsabilitatea e în afara noastră. Perpetuăm credința irațională că există, sigur, cineva făcut după chipul și asemănarea noastră, dar din lipsă de noroc nu l-am găsit. E mai ușor să ne rugăm pentru noroc decât să ne punem întrebări și să ne responsabilizăm pentru alegerile pe care le facem – de ce am ales, ce am ales, ce am făcut, ce facem și ce putem face.
Nu avem timp să suferim. Viața e prea scurtă, zicem, ca să ne vedem durerile și să ne ocupăm de ele. Preferăm să ne anesteziem încontinuu și să ne prefacem că nu ne doare nimic. Dacă nu simt, nu există, ne spunem, și întindem mâna după un drog care să ne facă să uităm că ne doare. Și așa uităm și să trăim.
Da, avem mult timp pentru grabă și puțin timp pentru ce contează. Așa e lumea în care trăim și așa suntem și noi.
Înainte de a spune nu am timp, întreabă-te pe ce se duce, totuși, timpul tău.
