Începuturile sunt grele. Sunt presărate de zile în care te culci cu gândul că renunți și cu dimineți în care o iei de la capăt, ca și cum nu ar fi existat ieri. Sunt presărate de gândurile cele mai ascunse de insecuritate care trăiesc în tine. Uneori, ele se reflectă în ceilalți. Apoi, te întorci la tine și le vezi în ecuația ta cu propriul eu. Îți dai seama că ceilalți sunt doar o oglindă a propriei lupte interioare.
Începuturile sunt ușoare. Pentru că te întorci la întrebările fundamentale. Cine sunt eu? Ce vreau? Care sunt valorile mele? La ce sunt pregătit să renunț și pentru cât timp? Iar răspunsurie la întrebări fundamentale nu sunt niciodată ușoare. Deși sunt cele mai simple din lume.
Începuturile sunt insuportabile. Pentru că în situațiile de vulnerabilitate îți vezi cele mai adânci răni. Și, fără acceptarea și vindecarea lor, corpul tău e inert. Să simți durerea, să o lași să fie fără să te sperii de ea este – cel mai adesea – cel mai greu lucru de făcut.
Începuturile sunt grele. Pentru că fantomele trecutului îți dau târcoale. Și pentru că nu știi niciodată exact ce părere aveau strămoșii tăi despre schimbare, dar simți cu siguranță, în corpul tău, toate forțele lor care te trag în direcții opuse.
Începuturile sunt insuportabile. Pentru că înseamnă să renunți la ceva pentru a putea să putea să faci loc pentru altceva. Pentru că lași în urmă un lucru, iar să lași în urmă nu e ușor. Ceva, la un moment dat, ți-a fost de folos. Ți-a fost extensie, ți-a fost scut, ți-a fost umbră sau lumină.
Începuturile sunt grele, pentru că ieși din zona de confort, iar necunocutul te sperie, oricât de lucuri bune ascunde el.
Începuturile sunt ușoare, mai ales când sunt despre tine. Și singurul lucru posibil este să începi.
