Dacă stai acasă cu un copil pare că ai plecat în vacanță și că nu prea te mai preocupă altceva. Dacă îți iei un an sabatic și pleci în jurul lumii, pare că ești sigur pe tine, realizat și că te vei întoarce cu o mulțime de abilități noi și lucruri de povestit. Ce am înțeles eu din asta? Ca mamelor le lipsește un PR bun. Nu prea au pe nimeni să le spună povestea sau, dacă și-o spun ele, printre of-uri și frustrare, nu prea are cine să le audă decât vreo altă mamă. Și, uneori, nici ele nu prea cred că fac mare lucru, deși fac cam cel mai important lucru din lume: cresc, cu dragoste, o nouă generație de oameni.
Deși circulă multe bancuri cu sacul de cartofi pe care trebuie să îl cari prin casă înainte de a lua decizia să ai un copil, prea puțin văd abilitățile pe care (vrei, nu vrei) ți le dezvolți ca mamă, în afară de mușchii de la mână. Dacă zici că e greu, e ca și cum tocmai ai înregistrat un triplu eșec. Dacă zici că e ușor, e ca și cum stai la piscină toată ziua. De fapt, nu e nici una, nici alta. În schimb, e perfect normal sa vrei să te întorci la job, uneori.
Nu vreau să fac comparație între mamele care stau acasă și cele care se întorc la muncă, pentru că nu cred că ești mai puțin mamă dacă alegi să muncești. Vreau însă să povestesc de ce a sta acasă cu un copil, fie că alegi sau nu să mai faci și altceva, îți poate dezvolta multe abilități, de la rezistența la frustrare la stimă de sine, abilități pe care niciun training sau coaching din lumea asta nu ți le va dezvolta mai bine, într-un timp atât de scurt. Deși, da, cum se întâmplă într-un episod din „Let down”, vocabularul ți se poate limita la câteva cuvinte pentru o perioadă, iar creierul poate scădea în circumferință pe viață, după cum arată unele studii.
Dar să nu uităm că trăim într-o lume în care abilitățile „soft” vor conta din ce în ce mai mult și să ne oprim din a gândi într-un sistem învechit în care doar partea „hard” contează.
Răbdare
Să zici gu-gu-gu toată ziua în loc să rezolvi probleme complexe pare o retrogradare uriașă. Dar hai să nu ne mințim că în fiecare zi decidem viitorul omenirii. În orice job, chiar și în cele mai creative, există o parte repetitivă de gu-gu-gu căreia trebuie să îi facem față. Să fii mamă full-time sau most-of-the- time înseamnă să îți asumi aceste activități repetitive și să cauți o metodă de a le face față. Pentru mine, de exemplu, asta a fost unul dintre cele mai grele lucruri.
Rezistența la frustrare
Să poți să nu primești recompense și feedback pozitiv și să rămâi motivat să o iei de la capăt în fiecare zi. Simți că nu ai fost lăudat de mult timp, că nu ai primit mărirea de salariu pe care ți-o doreai? Ei bine, află că dacă stai acasă cu un copil, nimeni nu va veni să îi spună că e bine ce faci, nici nu îți va da premiul de angajatul lunii pentru că nu ai mai dormit mai multe de patru ore legate nici tu nu mai știi de când. Niciun feedback la evaluarea de șase luni, nici la cea de an. Iar când vine vorba de a fi părinte, lucrurile pe care le-ai făcut bine sunt normale, iar cele pe care le-ai greșit sunt o adevărată catastrofă, în ochii critici ai altor mame înfricoșate de ele însele, dar mai ales în proprii tăi ochi. Cireașa de pe tort este că nu poți să îți bagi picoarele. Fie colici, fie tantrum, fie zile și nopți fără somn, nu poți să pleci la șase trântind ușa, nici să-ți dai demisia, deci trebuie să tragi aer în piept și să o iei de la capăt.
Multi-tasking
M-am considerat mereu destul de bună la multi-tasking. Îmi plăcea să fiu aglomerată. Ba chair mă relaxa să fac „switch” între activități. Dar, de fapt, când am ajuns să am copil am descoperit că până atunci fusesem doar mediocră. Cam nicio activitate nu mai e singulară. Îmbrăcatul și schimbatul merg mână în mână cu cântatul, hrănitul copilului e bine să fie combinat cu masa ta și cam orice altceva faci trebuie să înveți să faci ținând un copil în brațe. Nu mai vorbesc de făcut duș sau alte lucruri care pot necesita maxim de eficiență și creativitate.
Prioritizare și concentrare
Se dau maxim două ore în care poți să alegi să mănânci, să faci curat, să gătești, să faci duș, să citești ceva sau să lucrezi. Asta în cazul fericit în care copilul doarme două ore legate și nu ai picat în pat odată cu el. Dacă nu ai prioritizat bine rămâi fie nemâncat, fie cu job-ul neterminat. Iar când te joci cu bebelușul, dacă nu ești 100% prezent, cel puțin 10 ochi de specialiști în parenting te privesc critic. Iar dacă ai scăpat de ei, îți dau vestea și mai proastă: în fața bebelușilor nu poți să te prefaci.
Asumare
Iar asta se aplică tuturor părinților, mai ales celor care învață că, dincolo și de bine și de rău, există alegeri și consecințe. Adică asumare. S-au dus vremurile în care aveai pe cine să dai vina. Și pentru cine contează explicațiile? Ești direct responsabil de ce face copilul tău și cum se comportă, cunoașteți vreo metodă mai bună de a învăța să-ți asumi responsabilitatea?
Delegarea sau renunțarea
Există momente în care fie delegi, fie renunți, fie te epuiziezi și nu mai faci nimic bine. Așa cum tinerii manageri vor să rămână cei mai buni specialiști, așa și mamele vor să fie cele mai bune în toate. Până într-un moment când faci o evaluare atentă a situației și reogranizezi totul … ca să schimbi totul, din nou, peste cinci zile.
Flexibilitate
Să credeți voi că un copil doarme când vrei tu, mănâncă când vrei tu sau se joacă când vrei tu. Chiar și cei mai „cuminiți” și „dresați” copii reușesc să îți dea programul peste cap când ți-e lumea mai dragă. Și îți rămân doar două variante: accepți sau mori de nervi. Așa că, de cele mai multe ori, nu ai altă soluție decât să accepți.
Cea mai „de viitor” meserie
Mamele care dedică timp creșterii și educației copiilor, fac mai mult CSR sau decât o multinațională de top și au mai mult spirit civic decât cei care ies în stradă să schimbe legi (a se citi ca o metaforă). De ce? Pentru că investesc resurse în noua generație. Este incredibil cât de multe lucruri pe care le trăim, la nivel individual, dar și la nivel de societate, țin de sănătate emoțională și de valorile pe care le învățăm în primii ani de viață. Mult mai multe decât ne place să credem. De aceea, cred că cel mai important lucru când vorbim de viitor și de schimbare este cum va arăta generația de mâine. Responsabilitate socială, spiritul civic sau încorporarea sustenabilității în modelul de business implică, automat, educația, formarea, orientarea către viitor ș.a.m.d.. Așa că tu – om, stat, companie, ONG – cum susții mamele să crească copiii sănătoși și capabili să schimbe lucrurile?