Avem cuvinte pentru orice. Pentru depresie. Pentru anxietate. Pentru narcisism. Pentru borderline. Pentru alcoolism. Pentru relații toxice. Pentru tulburări de tot felul. Există peste 1000 de pagini în DSM de descrieri pentru tot ce putem fi și nu fi. Mai presus de cuvinte, avem cutii și borcănașe. Avem categorii. Avem etichete. Pentru că asta face lucrurile mai simple. Așa am învățat, asemenea unui computer, să procesăm lumea, care este mult prea complexă pentru a o cuprinde. Ea e, de cele mai multe ori, prea mare pentru a o simți pe îndelete.
E mai ușor să folosim etichete, decât să ne conectăm la suferință, durere, disperare și alte sentimente pe care nu vrem să le accesăm. Aceste categorii le-am creat și există, dar cel mai adesea sunt limitative. Pentru că oamenii nu pot fi reduși cu ușurință la un fel de a fi sau altul. Pentru că da, uneori, reducțiile ne ajută să supraviețuim. Să înțelegem. Să învățăm. Alteori însă, ne limitează. De fapt, de cele mai multe ori, atunci când vorbim de oameni și relații, etichetele ne limitează, ne opresc să ne conectăm cu adevărat la durere, suferință, tristețe. Pentru că e greu, în primul rând, să o trăim pe a noastră.
Avem niște așteptări nerealiste și intruzive despre cum trebuie să se comporte un om care fie trece printr-o suferință, fie pur și simplu își asumă un nou rol. Despre cum trebuie „să fie un depresiv”, „o femeie care trece printr-un divorț”, „un om care nu e căsătorit” sau „o mamă”, „o soție”… Doar că acest arsenal de lucruri pe care trebuie sau nu să le facă cineva nu fac decât să îl limiteze și să îl blocheze, iar pe tine te opresc din a-l vedea.
Cum am putea să ne apropiem? Cum am putea să ne lăsăm să simțim? „Înțeleg că suferi foarte tare” sau „cred că este foarte dureros prin ce treci” sau „îmi pare rău că ți se întâmplă asta” sunt câteva modalități de a-l vedea pe celălalt. Spuse cu empatie, ar putea chiar oglindi acea parte din tine pe care nu o lași să fie. De multe ori, asta face diferența. Niște cuvinte simple, fără etichete. Fără judecăți de valoare. Fără opinii. Doar atât.
Acest om etichetat își pune singur, deja, etichetele. Pentru că așa a fost învățat să trăiască. Pentru că suferința lui e ascunsă deja după multe ziduri sociale și de cele mai multe ori nu o poate lăsa să fie. Pentru că, poate, toate aceste paravane cu care s-a înconjurat l-au adus aici. L-au făcut să simtă rușine, umilință ca sentimente secundare pentru durere, tristețe. S-a simțit poate diferit când, de fapt, nu era decât la fel. Pentru că durerea e una singură. Doar etichetele sunt multe.
