La terapie (Part II): La nivel psihologic, o schimbare mică răstoarnă lumea mare

Ștefan are 31 de ani și este asistent în cercetare. A apelat la terapie într-un moment în care simțea că nu se regăsește, iar lucrul cu el însuși l-a ajutat să ia niște decizii importante și să-și urmeze visul, să schimbe un loc de muncă în care nu se regăsea, domeniul de activitate și țara în care locuiește. Povestea lui cu terapia îmi place cu atât mai mult cu cât am auzit deseori în jurul meu oameni nemulțumiți, care le spun celorlalți ce să facă, dar nu își iau frâiele propriei vieți în mână. Speră să se întâmple un miracol, sunt blocați într-o relație cu exteriorul pentru că le vine greu să își asume o relație cu interiorul. În momentul în care recunoști că ești într-un impas este deja un pas mare înainte, pentru că ai curajul să te uiți la tine.

Ștefan a făcut psihanaliză. Se zice că descoperirea inconștienului a fost momentul în care omul și-a pierdut puterea asupra lui însuși. Eu cred, iar experiența lui Ștefan arată asta, că momentul în care ajungem să cunoaștem acele lucruri ascunse în noi, care ne influențează viața „pe ascuns”, putem să ne recâștigăm autonomia și libertatea și să devenim ceea ce ne dorim. Să acceptăm lumea și pe cei din jurul nostru, să înțelegem că adevărul absolut pe care îl căutăm adesea este o nevoie a noastră, uneori o rigiditate a noastră. Să acceptăm suferința. Să ne urmăm visul.

Când ai început să faci psihoterapie și de ce? Care a fost momentul care te-a determinat să faci acest pas? Poți să îl descrii?

Călătoria a început acum patru ani. Eram într-o perioada „foarte” aglomerată la serviciu. Lucrurile păreau că îmi alunecă printre degete. Evenimentele din viața mea veneau unul după altul, într-un torent. Îmi lipsea conștiinta de mine și conștiinta vieții pe care o trăiam. Trăiam într-un fel de film paralel în care nu mă regăseam. Într-un moment de conștiinta am realizat că singur nu puteam scoate la suprafață resursele necesare pentru a pune ordine în acest spațiu. O ordine care să mă facă pe mine să fiu confortabil cu evenimentele exterioare cărora le eram părtaș. Așadar, am apelat la un specialist (căci de asta fac unii școli înalte, pentru a se pricepe mai bine decât noi la anumite chestii).

Ce tip de terapie faci/ ai făcut și de cât timp dureză/a durat?

Cred ca e psihanaliză. Dar o formă modificată, nu chiar așa cum o descria Freud. Terapeuta mea mi-a spus ca e o formă de psihanaliză specializată, cu impact în termen scurt, axată pe rezolvarea unor probleme bine definite. Așa o fi. Tot Freud e la bază, și tot un secol de când a pus el bazele până când am început eu terapia. Or fi avut loc schimbări, cu siguranță. Inițial terapia a durat 9 luni, după care am luat o pauza (de un an), dar am revenit și am continuat.

Ai avut mai multe încercări până când ți-ai găsit terapeutul? Cum ai ajuns la acesta?

Am ajuns aici printr-o recomandare. Și cred că a fost noroc. Ne-am „potrivit” imediat. Mi-a fost mie bine cu acest om imediat. Știu că uneori e nevoie de căutat un pic mai mult până să ajungi la omul potrivit. Dar mai știu că e foarte important ca cel care merge la terapie să se ducă cu sinceritate, cu încredere și cu tot sufletul. Nu ajută la nimic dacă faci lucrurile pe jumatate, doar de fațadă. Nu aici.

Care a fost cea mai importantă descoperire pe care ai facăut-o despre tine în timpul terapiei?

Wow. E greu să fac o listă ierarhizată. Pentru că am luat descoperirile una câte una, așa cum au venit, și m-am bucurat de fiecare dintre ele. Cred ca fundamentală a fost descoperirea interiorului meu. Pentru mine terapia asta a facut, m-a pus în contact cu interiorul meu. M-a ajutat să pun psihicul și mentalul în armonie. Fapt care face negocierea cu lumea reală o joacă. O joacă ce mă ajută să înteleg ceea ce mi se întâmplă prin invățămintele pe care aceste evenimente le poartă cu ele. M-a ajutat să înteleg că lumea e așa cum e pentru că așa o văd eu. Că adevarurile absolute nu există, dar ca exista adevăruri relative, proprii spațiului nostru interior. Să descoperi interiorul tău și să fii în conexiune cu el îți aduce o stare de prezență. Și când am descoperit asta, a fost ca o strămutare de munți. Pentru că lumea mea s-a schimbat fundamental. Și da, surprinzător, putem fi prezenți în lumea agitată în care trăim.

A existat vreun punct de cotutură, în care ai simțit că nu mai poți și ai vrut să renunți? Poți să îl descrii? Ce ai făcut mai desparte?

Evident că atunci când te scufunzi în zonele cele mai profunde ale eului și când scoți la suprafață lucruri dureroase din trecut, greu de acceptat în prezent, munca nu e niciodată ușoară. De asta spuneam mai devreme că e important să te duci la terapie cu sinceritate, încredere și cu tot sufletul. Freud spune ca mintea este un spațiu al contrariilor. Să ajungi să le împaci și să faci negocierea dintre ele facilă necesită munca înceată și consecvență. Uneori e greu. Trebuie doar să știi pentru ce o faci. Altfel, o terapie poate dura ani, iar rezultatul nu va fi cel așteptat. Pentru că la nivel psihologic o schimbare mică răstoarnă lumea reală. Dar aceasta schimbare mică în spațiul interior are nevoie de o energie care în lumea reală ar muta munții.

M-am dus la terapie cu voința de a mă înțelege pe mine. De a înțelege de ce simt este așa cum simt. Așadar, până nu am ajuns acolo, chiar dacă uneori a fost greu, nu m-am oprit. Un exercițiu m-a ajutat enorm. Scrisul. Am ținut și țin un jurnal al analizelor stărilor mele de spirit. Iar asta te ajută cumva să te detașezi și să ai o privire din lateral asupra a ceea ce ți se întâmplă.

Cum ți-a influențat terapia viața?

Enorm de mult. Pentru ca mi-a dat voie să visez și să îmi trăiesc visul.

Cum ai descrie procesul terapiei unei persoane care nu a fost niciodată la un terapeut?

Simplu: te duci, îți e rău, o să fii trist, o să te doară, și apoi o să îți fie foarte bine. E ca și mersul la stomatolog. Ca să scoți ce e putred, e nevoie de un pic de curaj și de un pic de suferință. Dar după ce ai reparat și s-a vindecat, nu mai e nici durere, nici miros urât. Și cum nu mai trăim vremuri în care oamenii mor de la infencții gingivale, e timpul să nu mai murim de neconștiinta, ci să ne trăim visul.

Care crezi că este cea mai mare preconcepție pe care o au oamenii despre terapie?

E nevoie de un studiu social pentru asta. În ceea ce urmează, ceea ce spun e pur percepție personală, a se lua cu multă cugetare. Cred ca e vorba de teama de necunoscut. Puțini sunt cei care stiu ce rol are o terapie. E foarte usor să crezi că la terapie te duci doar atunci când ai probleme mentale. Când problema este fiziologică, te duci la psihiatru. Psihologul te ajuta doar să negociezi la nivel personal ceea ce ai vrea cu ceea ce se întamplă. Iar asta e o chestiune umană, prezentă în fiecare dintre noi. Nu o deviație de la norma considerată normală. La psiholog nu mergem pentru ca suntem bolnavi mental. Mergem pentru a ne îngriji spațiul interior și a ne întelege pe noi înșine mai mult.

Aș recomanda oricui, așa cum se duce să verifice din când în când la un doctor să vadă că totul funcționeaza perfect în corp, să se ducă din când în când la un psiholog să verifice că și corpul psihologic e ok. Și, i-aș mai încuraja pe toți să viseze și să își urmeze visul.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Despre mine
Roxana Grigorean-Stefan

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullam.

Ultimele articole
Retele sociale