Somnul bebelușilor este o preocupare constantă a părinților, mai ales că de multe ori este o amenințare serioasă pentru propriul lor somn. Cred că, în cele din urmă, realitatea noastră de zi cu zi, este influențată de așteptările noastre. Iar de multe ori, aceste așteptări sunt prea ridicate de la un pui de om. De aceea, cel mai important lucru pe care îl face Sarah Ockwell-Smith în ”Soluții blânde pentru somnul liniștit al copiilor” este normalizarea. Normalizează trezirile repetate sau nevoia bebelușilor de a fi tot timpul lângă noi. Ne asigură, practic, că bebelușul nostru nu este un ciudat sau un răsfățat pentru că are aceste nevoi, așa cum răsună alte voci în creierul nostru anxios de proaspeți părinți, ci că este… doar un bebeluș.
”Oricine a avut contact cu copii mici știe că odată ce începe o criză de furie este aproape imposibil să îi liniștești, d-apăi să se mai liniștească singuri. De ce? E destul de simplu: pentru că bebelușii și copiii mici nu au o minte suficient de dezvoltată cât să le permit să facă așa ceva. Acea zonă cerebral responsabilă cu tipul de gândire rațională necesară pentru autoreglarea emoțională nu este suficient de complexă pentru o atare sarcină decât după ce copilul va fi împlinit deja cinci ani. (…) Pe scurt, unui bebeluș, unui copil mic sau chiar unui preșcolar îi este imposibil biologic, neurologic și fizic să se liniștească singur” (p 60). Ceea ce observăm, de fapt, este resemnare. Bebelușul se poate resemna la faptul că nu primește ce are nevoie și, evident, instinctul de supraviețuire îl va ajuta să își dezvolte metode de apărare. Tocmai de aceea, ea nu recomandă metodele de sleep training, ci mai degrabă acceptarea acestei etape din viața de proaspăt părinți și metode de îmbunătățire somnului.
Se inspiră în abordarea ei asupra somnului din teoriile psihanalitice ale lui Donald W. Winnicot și de conceptul său de mamă îndeajuns de bună, adică o mamă obişnuită, naturală, care îi permite copilului să fie dependent de ea, atunci când are nevoie de asta, pentru ca apoi să devină independent, atunci când trebuie.
De aceea, pentru a îmbunătăți somnul copilului, de fapt obiceiurile lui de somn, ea recomandă ritualurile, lipsa luminii în timpul somnului de noapte pentru reglarea ritmului circadian, zgomotele albe în primele luni, obiectele de tranziție mai apoi, pentru a-l ajuta pe copil să faci tranziția către independența față de mamă în timpul somnului, dar mai ales echilibru emoțional al părinților.
”Insist iarăși, este deosebit de important ca părinții să aibă grijă de ei înșiși. Prea mulți părinți își sacrifică echilibrul emoțional atunci când încearcă să aibă grijă de un bebeluș, însă această neglijare a sinelui poate de cele mai multe ori să îngreuneze și mai tare perioada de început.” (p 101)
