Dor de Ducă

Vederi din Santorini

Tu unde mergi la apus astă-seară?…pare să fie întrebarea care domină insula albă, aşezată pe craterele unui vulcan cu toane, de care localnicii nu se sperie, însă, prea tare. Îşi fac veacul liniştiţi, cultivă struguri în viţe de vie puse la pământ de ciclade şi fac vin din stafide. Primesc turişti cu inima deschisă, construiesc vile impozante, cu piscine legate de mare de o linie fină, cât o aţă albă. Cam totul în Santorini e dulce – de la vin la roşii, vinete albe şi miere. Nimic nu pare să umbrească liniştea şi paşii molcomi ai grecilor, care îşi trăiesc zilele urmărind soarele, de la răsărit până la apus. Ei ştiu prea bine că nu e un lucru de seamă să te pui cu forţele naturii, aşa că mai bine te laşi în voia lor. Poate tocmai de aceea, chiar şi casele albe, cu uşi şi bolte albastre, perfect înşirate pe stânci, urmează liniştite culorile cerului. Aşa se cere.

Oia este de departe cel mai vizitat loc al insulei. Construită din imagini perfecte, atât de albă încât te dor ochii, atrage un număr mare de turişti isterici, care poposesc, seară de seară, pe stânci, cu obiectivul clar de a surprinde un selfie cu apusul perfect. Cam orice loc în Oia este poza perfectă: moara, cupola, marea cu vasul…

Oia este urmată în năvala de turişti de Thira (Fira), capitala plină de magazine cochete cu bijuterii şi restaurante, care îşi garantează o privelişte de neuitat, de cele mai multe ori la superlativ. Dar de departe, cel mai minunat lucru despre Thira şi Oia este drumul care le leagă, trei ore de admirat caldera, de pe fix o fâşie de pământ. Dacă, însă, căldura te răpune şi cele trei ore ţi se par prea lungi, există şi variante prescurtate: din Fira până în Firostefani, o plimbare de doar jumătate de oră.

Santorini nu este, însă, numai despre asta. Satele micuţe, aruncate ici şi colo, au parfumul lor. În Pyrgos, fosta capitală a insulei, numărul de biserici cu bolte depăşeşte numărul de case. Liniştea e la ea acasă, iar drumurile răzleţe de aici te duc către Episkopi Gonias. Nu departe, Emporio, un alt sat pitoresc din secolul XV, te invită şi el la o plimbare. În partea de jos a insulei, Akrotiri găzduieşte un castel şi o mână de restaurante autentice, precum şi un sit arheologic vechi de peste 3.000 de ani. La câţiva paşi, găseşti o plajă roşie, cu pietre fierbinţi şi apă limpede. Iar mai încolo, un far cu un apus mai intim decât cel din Oia, o tavernă autentică şi o nouă privelişte rotundă care te lămureşte că eşti aşezat pe rămăşiţele unei erupţii vulcanice. În caz că ai uitat. Plajele nu sunt cele mai prietenoase, dar sunt intime şi tăcute, numai bune de ascultat valuri – pe lângă plaja roşie, Vlihada, Agiso Georgios sau Perissa.

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply