Psihoterapie

Terapie de cuplu: înainte sau după criză?

În România, 25% din cuplurile căsătorite ajung la divorț. Nu sunt incluse aici relațiile de lungă durată, cu sau fără copii, care se finalizează cu o despărțire dureroasă. Nu sunt incluse aici nici cuplurile care experimentează singurătatea și nefericirea în doi, dar care sunt încă împreună. Nu sunt incluse aici nici abuzurile. Și în niciun caz cifra aceasta nu vorbește despre semnificația pe care o are asupra unui copil nu doar divorțul în sine, ci și o relaționare defectuoasă.

În România, pe de altă parte, e puțin întâlnit spre deloc conceptul de consiliere de cuplu. Multă lume ajunge la terapie, individuală sau de cuplu, când problemele se revarsă asupra celorlalte planuri ale vieții, când nefericirea devine cronică, iar separarea ireversibilă.

Prea des ne legăm de cuvântul „toxic” ca să etichetăm lipsa de abilități de a face o relație de cuplu să meargă și ne agățăm de sintagma „partenerul potrivit” pentru a scăpa de responsabilitate. E mai ușor să sperăm că există un prinț pe cal alb pe care nu l-am întâlnit încă, decât să ne punem o întrebare mult mai serioasă și matură – „Știu oare să am o relație de cuplu?”.

Prima întrebare este dacă ai avut un model de cuplu funcțional. Nu de cuplu ideal. Ci cuplu care să fi trecut și prin dificultăți, prin momente grele, dar care să se fi sprijinit unul pe celălalt. Un cuplu în care partenerii să își fi fost alături în etape diferite ale vieții. Un cuplu în care cei doi să se fi simțit în siguranță. Un cuplu în care cei doi să fi învățat să fie responsabili de propriile nevoi și, în același timp, să aibă deprinderile necesare de a cere de la celălalt ce au nevoie. Un cuplu în care există loc pentru negociere și empatie, dar și pentru idividualitate și creștere.

Când un astfel de model nu există nici pe departe, îl creăm din opusuri. Vreau să fie diferit, ne spunem. Și de multe ori înlocuim ceea ce ni s-a părut nociv la alții cu un ideal. Ne creăm un cuplu imaginar din „așa nu” și din modele false. Ori, acest cuplu ideal e de departe de a fi real. E cel mai adesea un basm, mai mult sau mai puțin modern. În lumea reală, cea în care trăim, acest model ideal nu numai că nu există, dar el este limitativ. Multă lume îl definește fie ca o stare de îndrăgostire perpetuă, fie îl asociază cu lipsa certurilor, cu lipsa neînțelegerilor sau a părerilor diferite.

Starea de îndrăgostire perpetuă, trăită ca o stare de fuziune, în care celălalt nu numai că este perfect, dar are și capacitatea magică de a ne ghici nevoile, este diferită de o asumare matură și conștientă a unei relații. Ea poate să ne dea satisfacții pe moment, dar asta nu înseamnă că ne ajută să creștem. Ea ne poate îndeplini niște nevoi imediate, egoiste, puerile, dar nu e cel mai propice teren de dezvoltare. „Maturitatea înseamnă să devii conștient că iubirea romantică ar putea constitui doar un aspect îngust, și poate chiar meschin, al vieții emoționale, axat mai degrabă pe căutarea decât pe dăruirea iubirii – mai mult pe a fi iubit decât pe a iubi”, spune Alain de Booton în „Ce se întâmplă în iubire”.

Iubirea matură este cea care trece prin mai multe stadii de dezvoltare și totuși rămâne un teren propice creșterii – atât individuale, cât și și comune. Nu e ferită nici de secetă, nici de furtuni, însă are un sol prielnic și, cu îngrijirea corespunzătoare, poate să se refacă. Însă așa cum și pământul are nevoie de muncă pentru a da roade și o relație nu va crește decât îngrijită corespunzător. Pușini sunt cei care au norocul (?) să o găsească pur și simplu. Și tot puțini sunt cei care au primit o educație despre ce înseamnă de fapt un cuplu, despre nevoi, despre cum să își comunice nevoile, cum să le negocieze, cum să se acceptăm, cum le va fi în divese etape ale vieții de familie, ce se schimbă de la o etapă la alta și cum pot să parcurgă aceste trepte împreună.

Educația despre ce înseamnă un cuplu ar trebui să înceapă înaintea problemelor, separărilor, divorțurilor. Mai ales într-o țară în care s-a vorbit atît de puțin despre ce înseamnă cuplu și care nu stă deloc bine la statistici când vine vorba de cum se trăiește într-o relație. Educația este cea care ar trebui să ofere modelul lipsă, nu filmele siropoase, nu pozele perfecte și nu opusul relațiilor abuzive pe care le găsești la fiecare colț de stradă. Ci înțelegerea a ceea ce suntem și a ceea ce putem fi împreună.

 

 

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply