Consiliere psihologică și psihoterapie Lecturi

Te iert sau nu te iert pentru a fi eu bine cu mine?

De multe ori, împăcarea cu trecutul și vindecarea stau sub pecetea iertării. Dintr-o anumită perspectivă, pare că iertarea este veriga lipsă atunci când trecutul ne ține de la spate și nu ne permite să evoluăm. Dar este, oare, așa? Ne face bine această presiune a iertării? Sau este un construct cultural și/ sau religios care ne îndepărtează de noi înșine?

Personal, mărturisesc că este o temă la care am reflectat îndelung, în procesul meu de analiză și terapie, dar și o temă despre care discut adesesa cu clienții mei. Am simțit presiunea de a ierta când nu era încă timpul și am ajuns la concluzia că iertarea este un proces atât de personal și intim încât nimeni, nici măcar terapeutul sau duhovnicul, nu ar trebui să interfereze cu el. Am văzut și cum presiunea iertării (din partea societății sau a familiei) poate să diminueze niște experiențe sau să împiedice contactul emoțional cu ele. Poate de aceea am rezonat atât de mult cu lucrarea „Te iubesc, te detest” a lui Isabelle Filliozat, căci ea vorbește nu despre iertare, ci despre intimitatea pe care alegem să o reconstruim sau nu cu părinții noștri sau aceia care ne-au greșit. Uneori, ea este posibilă. Alteori, nu. Ceea ce contează cu adevărat este procesul și capacitatea de a ne vedea rănile, fără această etapă iertarea este doar o iluzuie.

„Fără avea o idee preconcepută în ce privește necesitatea sau nu a iertării în vederea vindecării, am acompaniat, timp de 20 de ani, sute de persoane pe calea găsirii autonomiei. Dintre acestea, unele și-au iertat părinții, altele nu. Am descoperit că iertare cu de-a sila nu se poate. Aceasta se poate produce sau nu, când se încheie un parcurs. Am ajuns la concluzia că iertarea nu este cu siguranță un obiectiv. Este un cadou. O iertare acordată în grabă maschează o rană, dar nu o vindecă. Uneori ne detensionează, dându-ne iluzia că ne-am câștigat libertatea, dar nu ne eliberează de suferința ascunsă. Câte persoane nu anunță că și-au iertat părinții și totuși manifestă în continuare o anumită violență (față de celălalt sau întoarsă împotriva lor), ceea ce dovedește că mai sunt prezente încă emoții refulate”, spune Isabelle Filliozat.

Promisiunea iertării ascunde de multe ori o presiune sau o fugă de lucrurile cu care nu vrem, de fapt, să ne confruntăm, să le vedem sau să le simțim. Iar iertarea forțată, impusă de tine însuți sau de altcineva, este traumatizantă și non-vindecătoare.

Iertarea înseamnă mai degrabă să te vezi pe tine decât să-l înțelegi pe celălalt

Uneori, din dorința de a ierta, ne pierdem în poveștile celorlalți și pierdem din vedere povestea și emoțiile noastre. A ierta înseamnă mai mult decât a spune că îl înțelegem sau că empatizăm cu celălalt. Înseamnă a vedea ce ni s-a întâmplat nouă, a sta cu rana noastră și, abia apoi, a ne uita la celălalt. Când sărim direct la a înțelege, a scuza, evităm de fapt să ne confruntăm cu propria suferința.

Iertarea nu înseamnă uitare

Multă lume crede că a ierta înseamnă să uiți. Așa că uită. De fapt, ceea ce s-a întâmplat este că uitarea s-a întâmplat ca un mecanism de supraviețuire. În acest caz, nimeni nu a iertat pentru că nimeni nu a atestat ce s-a întâmplat.

Iertarea nu este ceva ce se întâmplă în lipsa confruntării cu ceea ce a fost. Este ca și cum ai merge pe două roți pretinzând că mergi pe patru, mai devreme sau mai târziu poate fi fatal. Iertarea, oricât de dureros sună, presupune o verificare atentă a dunelor.

Iertare fără furie rareori (sau deloc) se poate

Furia, această emoție încă demonizată și ascunsă sub preș, are o capacitate vindecătoare de care uităm. Când cineva ne face rău, emoția de furie este indispensabilă. „Natura ne-a dotat cu o uneltă de reparație: furia. Această emoție „închide” rana și ajută la restabilirea integrității noastre”, spune Isabelle Filliozat.

Furia pe care ne împiedicăm să o simțim față de cineva care ne-a făcut rău (voit sau nevoit) se poate întoarce adeseori asupra noastră, mai ales atunci când punem pe noi presiunea de a ierta. Cu atât mai mult cuvintele „iartă și uită” sunt nerealiste și cel mai adesea nesănătoase.

Fără furie, este ca și cum ai vrea să repari o mașină care a suferit un accident fără să folosești ciocanul. Atât timp cât mașina este avariată, nu prea ai cum. Evident, furia poate să ascundă și alte emoții, cu care ne vine greu să intrăm în contact și poate deveni distructivă pentru noi sau pentru ceilalți. Nu despre această furie vorbesc, ci despre furia sănătoasă, fără de care nu ne-am putea apăra când ni se face o nedreptate. Reprimarea ei, atunci când răul s-a produs, este nocivă și pentru noi și pentru relație. Pentru a ierta cu adevărat, e nevoie să ne lăsăm să simțim furie pentru dauna produsă. Furia este ciocanul care ne va ajuta să îndreptăm caroseria stricată, cum spune Isabell Filliozant.

Iertarea nu este același lucru cu acceptarea

Iertarea îți aparține. Poți să ierți sau nu. Poate te vei simți eliberat că o faci sau poate nu vei simți nimic în plus. Căci iertarea nu e un scop, este o decizie pe care o iei abia după ce ai parcurs invers procesul durerii, te-ai uitat înăuntru tău și te-ai confruntat cu nedreptatea pe care ai simțit-o, cu furia pe care nu ai fost lăsat să o exprimi, cu toate emoțiile care ți-au fost interzise. Poți accepta că ai parcurs anumite experiențe și le poți depăși, fără să ierți.

La ce ajută iertarea?

Iertarea nu este o unealtă a vindecării rănii. Nu este necesară pentru eliberarea de trecut. Ce este necesar pentru a putea să ne vindecăm este să vedem și să simțim ce s-a întâmplat cu noi, care a fost efectul asupra noastră. Fără acest lucru, doar pretindem vindecare sau iertare.

Iertarea este, în schimb, necesară pentru restaurarea intimității. Iertarea este un gest de iubire care repară relația. Iar în această privință nu există nicio lege universală. Căci unele relații pot fi reparate, iar altele nu. Unele se recostruiesc, iar altele nu. Să pretindem că putem, de la un singur capăt al aței, să controlăm ce se întâmplă la celălalt, nu este decât o nouă și tristă iluzie.

Să îi impui cuiva să ierte este un act de agresiune

Să îți impui să ierți este tot un act de agresiune

Confruntarea cu o experiență în care ai fost vătămat poate implica să simți furie

O emoție este o reacție fiziologică a organismului, iar furia este la fel de naturală ca orice altă emoție

Iertarea poate presupune acte reparatorii

Iertarea nu este totuna cu acceptarea

Iertarea este ceva ce îți aparține

Vindecarea se poate produce fără iertare, dar nu fără acceptare

Iertarea grăbită este o iluzie

 

 

 

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply