Consiliere psihologică și psihoterapie Dialoguri

Suprasolicitarea din interior. Cum gestionăm situațiile stresante pentru a rămâne bine cu noi

Trăim o perioadă care ne solicită emoțional pe fiecare dintre noi, într-un grad mai mic sau mai mare, prin restricțiile de spațiu, sociale, prin frica inevitabilă față de boală și necunoscut. Cât și cum facem într-o situație stresantă?

Social media abundă în modele aparent pozitive, de persoane care se arată extrem de productive în aceaste vremuri, ceea ce ne poate face să simțim că nu facem destul. Parcă mai mult ca oricând, presinea unui anumit stil de viață își face simțită prezența. Oamenii caută modele, cel mai adesea perfecte, iar acestea livrează strategii de supraviețuire impecabile. Dar oare asta avem nevoie?

Multiplele variante de dezvoltare personală și profesională disponibile online ne pot determina să încercăm să benficiem de cât mai multe dintre aceste oportunități, uitând că deja implicăm o cantitate mare de resurse în a ne adapta la această situație.

În plus, ne poate părea un moment oportun de a lua lista de lucri nefăcute de la naftalină și de a le pune în aplicare acum. Numai că nu tot timpul reușim, dar acest lucru determină sentimente negative și chiar suprasolicitare.

Nu uita că ne aflăm într-un context stresant

Pentru fiecare dintre noi, acest context este stresant într-o măsură mai mică sau mai mare. Putem experimenta o gamă variată de sentimente – nesiguranță, frică, lipsa de control. Ia-ți timp să identifici ceea ce simți și să îți dai voie să exprimi aceste sentimente. Ele sunt firești, iar fuga de ele le poate face să se reverse în alte moduri, mai puțin sănătoase. Pe de altă parte, nu le lăsa să te acapareze. Faptul că intri în contact cu ceea ce simți nu înseamnă că trebuie să îți petreci zile întregi blocat în această stare. Concentrează-te cât poți de mult pe prezent, pe ceea ce poți face în fiecare zi pentru a te simți mai bine, pe mici activități care îți dau energie și plăcere. Poate fi plăcerea simplă de a savura cafeaua sau o prăjitură, câteva pagini dintr-o carte sau o baie caldă. Nu te așteptă să faci lucruri mărețe. Lucrurile mici care ne păstrează starea de bine cântăresc mai mult într-o situație de stres.

Ce și cât facem în situații de stres?

În perioadele în care putem fi suprasolicitați de un context stresant, ajută dacă mărim dozele alocate odihnei și re-echilibrării, precum somnul, relaxarea, meditația și scădem numărul și nivelul task-urilor care ne consumă resurse suplimentare. Nu te apuca acum de diete, antrenamente, învățat ceea ce n-ai învățat tot timpul anului trecut. Alege activitățile care te întorc la tine, nu pe cele care îți mai aduagă o sarcină în plus.

Poate fi extrem de bine pentru noi să practicăm câteva minute de meditație sau relaxare ghidată pe zi și chiar să introducem în rutina noastră zilnică acest nou obicei dacă nu îl aveam înainte, dar poate fi cu adevărat suprasolicitant să ne apucăm să învățăm o limbă străină sau să facem din nevoia zilnică de mișcare un atrenament serios care ajunge să ne epuizeze resursele. Dacă avem tendința să adăugăm multe lucruri în to-do-list, ar ajuta să facem doi pași înapoi și să re-evaluăm situația. Poate ideea de a face devine un mecanism de apărare care ne distrage de la ceea se simțim sau poate, din inerție, am uitat că ne aflăm într-o situație suficinetă de stresantă încât să mai adaugăm și alți factori stresori.

Primul lucru ar fi să așternem pe hârtie lucrurile pe care ni le propunem și să începem să tăiem de pe ea ceea ce nu este nepărat esențial sau ceea ce nu genereză un sentiment de plăcere, ci ne duce mai degrabă în zona de presiune și vinovăție. Activitatea ne ajută, dar dacă ne risipim reursele în prea multe activități nu facem decât să intrăm într-un ciclu al nemulțumirii și oboselii. Mai puțin dar mai important pentru mulțumirea noastră sufletească și pentru starea noastră de bine e cu atât mai important în aceste vremuri.

Tehnicile de ancorare în prezent nu trebuie să fie extrem de elaborate sau programe complicate de minfulness. Ia-ți câteva minute pe zi să faci un „scan corporal”, să te întinzi și să te dezmorțești fiind atent la ce se întâmplă în corp, ascundă muzică de relaxare dacă te ajută, fă câteva respirații adânci, fixează-ți atenția asupra unui obiect sau a unei plante și încearcă so o descrii cât mai în detaliu, stai câteva minute îmbrățisat cu o persoană dragă, colorează, dansează, scrie. Important e să fii în contact cu tine, cu ce simți în corp, cu emoțiile tale. Sunt extrem de multe variante disponibile pe Internet, nu te lăsa pierdut în amalgamul de variante, ci alege ceva ce ți se potrivește și nu pune presiune pe tine.

Răbdare și indulgență

Știu că ne dorim să devenim alții de la o zi la alta și că există această fantezie a reinventării mai mult ca oricând. Nicio schimbare nu e însă ușoară și necesită timp. Procesul în sine include incluziv eșecuri, greșeli, reveniri, testări. În plus, orice obicei nou are nevoie de cel puțin 21 de zile pentru a face parte din stilul nostru de viață. Nu e cazul și nici momentul să fii prea aspru cu tine. Fă cât poți să faci, în fiecare zi. Ia-o cu răbdare de la capăt atunci când nu îți iese și folosește greșeala ca oportunitate de învățare, nu ca o modalitate de pedepsire. Și dă-ți voie să existe zile în care să nu faci nimic cu un scop precis.

Tranzițiile și granițe

Un alt lucru important care ne poate obosi este că lipsesc tranzițiile și granițele. De la muncă la viața privată. De la o activitate la alta. De la spațiul personal la spațiul comun. Desfășurându-ne cu toții toate activitatățile în același spațiu devine dificil să trasăm limite. Avem nevoie să facem, prin ritualuri sau mici diferențieri spațiale, ca aceste tranziții să fie mai clare. Care este timpul alocat muncii și cum îl diferențiez de restul timpului? Când se termină ziua de muncă? Care este locul meu personal sau cum îmi pot satisface nevoia de timp personal? Când ptrecem cu toții timp împreună și cum? Tendința de a mânca frugral în fața laptopului în loc să luăm cina sau prânzul în familie sau aceea de a nu ne mai avea deloc timp de reculegere și conectare la noi înșine ne pot destabiliza. Este important să fim conștienți de alegerile pe care le facem și de efectul pe care îl au asupra noastră. În locul setului de reguli implicit, aleege – mai ales atunci când situația devine confuză – un set de reguli explicit. Discută-l și fii flexibil dacă situația o cere.

Sens, recunoștință, integrare

Poate cel mai important aspect este să găsim în această perioadă un sens pentru tot ceea ce ni se întâmplă, să integrăm experiența în povestea noastră de viață, individuală și colectivă.

Nevoia de sens este o nevoie profund umană, care ne ajută să mergem mai departe după cele mai tulburătoare evenimente de vieții și care poate genereaza blocaj și repetiție atunci când nu este îndeplintă.

Fii prezent, aici și acum, în afara preconcepțiilor și așteptărilor, cât mai mult timp posibil. Ia fiecare zi una câte una și stabilește-ți scopuri mici. Găsește un aspect pozitiv în toată această perioadă, fie că e vorba de timpul petrect cu cei dragi sau o activitate care îți face plăcere sau simplul fapt că nu mai petreci ore în șir în trafic. Încearcă să înțelegi ce ai putea să înveți din această perioadă și mai puțin în această perioadă, în acest fel deschizi o poartă către interior. Cultivă recunoștința pentru micile momente de bucurie, recunoștința este o poartă deschisă către fericire.

Psihiatrul Daniel J Siegel ne oferă în bestseller-ul lui „Mintea” câteva idei importante în acest sens: „Grija față de propria persoană vine în primul rând – acordați-vă un spațiu pentru reflecție, în scopul de a conștientiza diferențele și a le îmbina mai bine între ele. Îndreptați-vă spre un mod mai coerent de a fi. Asemenea eforturi vă dau o mare putere. Să fiți buni cu propria persoană necesită să acceptați  că noi toți suntem ființe emergente, care se îndreaptă uneori spre haos, alteori spre rigiditate, de-a lungul meandrelor care ne creaază fluxul vieții. Călătoria integrării nu ia sfârșit niciodată. Integrarea este o oprtunitate și un proces, nu o destinație finală sau un rezultat final. A realiza că trebuie să fim schimbarea pe care ne dorim să o vedem în lume ne invită să adoptăm integrarea, începând din interiorul ființei spre exteriorul ei. Acceptarea ideii că a fi uman înseamnă să te descoperi (un verb, nu un substantiv) ne permite să asimilăm integrarea ca pe un principiu călăuzitor, nu ca pe o restricie. Ne putem stabili intenția de a merge în direcția integrării, fără să ne impunem să ajungem la o anumitp finalitate sau un rezultat anume. Viețile noastre vor deveni astfel o expediție din care iese la lumină – în fiecare clipă – o nouă învățătură. S-ar putea să descoperim că această călătorie este presărată nu doar cu momente de confuzie și provocare, ci și cu clipe de surpriză și umor, plăcere și încântare, în timp ce ne cultivăm un sentiment intens de conectare și satisfacție și, probabil, chiar de dobândire a sensului și scopului în viață”.

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply