Ritualul și vindecarea

Știu o mamă care a născut acasă, a păstrat placenta copilului și a plantat-o la rădăcina unui copac. Acest gest m-a impresionat și mi-a adus aminte de importanța simbolurilor și ritualurilor în viața noastră. În lumea modernă în care trăim am observat, însă, că există o înțelegere sumară spre nulă a gesturilor simbolice și a ritualurilor. Iar cele care s-au păstrat au rămas mai degrabă scălâmbe, pierzându-și profunzimea.

La o zi după ce am văzut ritualul ei, am citit întâmplător despre valoarea acestor simboluri uitate și în cartea lui Jaques Salome – „Mami, tati, mă auziți?” – „În cazul ultimei mele fetițe, am păstrat de la naștere, într-un mic flacon, puțin lichid amniotic. Am plantat un copac în cinstea nașterii ei și l-am plantat cu acesta. E un eucalipt, crește în grădina bunici ei și vă asigur că acel copac e foarte important pentru fetiță. Îi dă sentimentul că are rădăcini, că are un loc unde va fi recunoscută, orice s-ar întâmpla, orice ar face. Acesta îi poate da siguranță că nu trebuie să reușească tot timpul la școală pentru a fi iubită, sau că trebuie să fie ca unul sau ca altul, căci acolo ea va fi recunoscută necondiționat pentru ceea ce este”. Copacul simbolizează viața. Nicio știință din lumea asta nu poate controla viața. Viața are valoare prin însăși faptul că este. Privind copacul care crește, fetița își amintește – practic – că are valoare prin însăși faptul că există. În momentul în care căutăm prea multă valoare în exterior, în ceea ce obținem și realizăm, uităm acest fapt simplu – că, indiferent de contextul în care ne-am născut și de ceea ce realizăm sau nu într-un anumit punct al vieții noastre, avem valoare pentru că ne-am născut și pentru că existăm.

Reflectez de ceva vreme asupra nevoii noastre spirituale pe care încercăm să o anulăm printr-un raționalism exagerat, deși rațiunea constituie o parte foarte mică din întreaga noastră existență și mai ales din alegerile noastre. Citesc, în prezent, „Omul și Simbolurile sale” (Carl G Jung), care mă face să înțeleg mai bine consecințele alienării omului modern de spiritualitate. „El s-a eliberat de „superstiții” (sau cel puțin așa crede), dar în acest proces și-a pierdut valorile spiriuale, într-un grad periculos. Tradiția lui morală și spirituală s-a dezintegrat, iar acum plătește prețul pentru această ruptură, prin dezorganizare și disociere”.

Lipsa spiritualității a distrus, practic, sensul. Căci explicația vieții o poți găsi în știință, însă sensul nu. Iar pentru a nu fi alienați, pentru a ne găsi valoarea intrinsecă, avem nevoie de sens. „Omul are nevoie în mod categoric de idei și convingeri generale, care să îi dea sens vieții și care să îi permită să își găsească un loc în univers. Poate suporta cele mai incredibile greutăți atunci când este convins că acestea au un sens, dar va fi devastat atunci când, peste toate ghinioanele pe care le are, trebuie să recunoască și faptul că face arte dintr-o „poveste spusă de un idiot”.

Găsirea unui sens este, de atfel, principala cale de cicatrizare a traumei. Tocmai de aceea, în psihoterapie, aproape indiferent de școala de care aparține un psihoterapeut sau altul, ritualul are o însemnătate foarte mare. Ritualul ne ajută să ne debarasăm de pierderi neținute, de dureri pe care nu ne-am lăsat să le simțim, de etape pe care le-am parcurs, de trecut… Ritualul ne ajută să ne conectăm la ceea ce, rațional, nu ne mai putem întoarce. Nu ne putem schimba experiențele din copilăria timpurie care ne definesc, apoi, existența, nu ne putem schimba experiențele dureroase care ne-au croit, nu putem schimba trecutul. Dar putem schimba sensul lui, atunci când îl integrăm în viața noastră, conștient. Când îi atribuim un sens.

Și să nu uităm nici de comunicarea dincolo de cuvinte care stă în simbol și în ritual. „Trăim într-o civilizație în care cuvintele domină, iar imperialismul lor riscă să sufoce în noi un potențial extraordinar”, spune Jacques Salome. Când lucrezi în domeniul comunicării, una dintre cele mai importante lecții este că cel care te ascultă reține mai puțin ceea ce zici și mai mult cum o zici. Limbajul nonverbal reprezintă peste 80% din ceea ce transmitem. Acest lucru este cu atât mai important când de copilăria timpurie, în care informația ni se întipărește mai ales la acest nivel kinestezic. Copilul nu are nevoie de vorbe să simtă tensiunea mamei. El percepe însă, din gesturile și mimica ei, când ea este tensionată. El înțelege un gest plin de dragoste prin faptul că îl simte. Și tocmai de aceea aceste amintiri, pe care la nivel conștient uităm, rămân întipărite la nivelul corpului nostru la un nivel mult mai adânc.

În sfera comunicării, ritualul ne dă această oportunitate de a comunica nonverbal, de a trece dincolo de cuvinte, de a atinge prin ceea ce facem nu doar ceea ce este conștient, ci și ceea ce este inconștient. Ritualul ne dă oportunitatea de a da coerență, iar coerența înseamnă siguranță. Ritualul și simbolul ne dau marea șansă de a ne împăca, la un nivel mai profund, cu viața, în toate formele ei.

Leave a Comment