Mitul eternei schimbări: poți să devii altceva decât ceea ce ești?

Ni se vinde prea des această promisiune a tărâmului interior (?) fermecat, această idee că putem deveni altceva decât ceea ce suntem sau că viața noastră va deveni o imagine perfectă, pe care o vom admira la nesfârșit. Că ne putem schimba în 5 zile sau 5 ani. Că ne vom regăsi. Că ne vom rezolva o problemă pentru totdeauna. Că o călătorie sau un job, întâlnirea cu un anumit om sau o carte, un curs… (și lista poate continua) ne vor schimba radical viața.

În cei 32 de ani pe care îi am, am văzut oameni care au urcat pe scara socială, care și-au schimbat situația economică, țara în care locuiesc sau partenerii de viață, am văzut oameni care au investit în dezvoltarea lor ani la rând, au mers în tabere de dezvoltare personală și regăsire, au făcut coaching sau chiar ani de terapie, dar niciunul dintre ei nu a devenit altcineva. Unii sunt poate mai liniștiți, mai împăcați, alții poate caută în continuare, dar niciunul dintre ei nu e altă persoană. Fiecare tot cu el se duce acasă seara, indiferent dacă biroul la care stă, mașina pe care o conduce sau haina pe care o poartă e mai valoroasă sau mai puțin valoroasă, dacă are o listă mai lungă sau mai scurtă de obiective atinse. Pentru că nu putem deveni alți oameni. Putem doar să învățăm să ne acceptăm așa cum suntem. Iar asta nu este vreo lecție nici de 5 zile, nici de 5 ani. E o lecție pe viață.

Evident, schimbarea există. Însă schimbarea nu poate face ceea ce ne așteptăm noi de la ea. Pentru a o putea folosi, trebuie să o cunoaștem. Ce e schimbarea, de fapt? Ce pot să fac cu ea? Cât timp îmi va lua? Pentru că schimbarea înseamnă, în primul rând, să intruduci un element nou. Iar un element nou, provoacă haos. Gândește-te cum e când îți vine un coleg nou în echipă. La început poate te entuziasmezi, apoi faci eforturi să îl integrezi în vechiul sistem, apoi vezi cum funcționează lucrurile în noua formulă, apoi mai ajustezi puțin. Uneori, poate chiar decizi dacă vrei să rămână în echipă sau nu. Apoi, dacă ai stabilit o relație cu el, va fi nevoie să investești în acea relație atât timp cât îți dorești ca ea să existe. La fel și în cazul schimbării. Durează până când integrezi noua aptitudine sau noul comportament. Iar uneori reușești să faci asta. Alteori, nu. Fie pentru că nu ești pregătit. Fie pentru că descoperi că, de fapt, nu este ceea ce îți doreai sau nu ți se potrivește. Însă, indiferent de ceea ce vei alege să faci (și bine-ar fi să fie o alegere), tu nu vei de deveni altă persoană.

De aceea, cred că este important să nu confundăm schimbările cu experiențele. Experiențele pot genera schimbări, însă nu toate experiențele generează schimbări. Schimbările, mai ales cele strâns legate de propria persoană, presupun mult efort (pe o perioadă nedeterminată) și o privire lucidă în oglindă. În timp ce experiențele, deși sunt minunate, pot masca o fugă de tine însuți.

În final, e la fel de frumos să pleci cum e și să vii. E la fel de frumos să alergi, cum e să și stai. E la fel de frumos să schimbi, cum e și să nu poți schimba. Iar viața asta este, cea care se întâmplă zi de zi, cu bune și cu rele. Este ziua în care stai în față cu furia ta, cu neputința ta, cu rănile tale, cu fericirea ta, cu zâmbetul tău, cu forța ta. Viața nu e un eveniment excepțional, ci ziua banală pe care o trăiești astăzi, din momentul în care te trezești până în clipa în care pui capul pe pernă. Tu ești cel care ești, fie că îți place de tine de obicei sau doar câteodată. Însă pentru a putea schimba cu adevărat ceva la tine, e nevoie să te accepți așa cum ești.

Leave a Comment