Dialoguri Diverse

Exercițiu de reflecție la 33

Am avut o perioadă lungă în care m-am străduit să demonstrez. Că sunt suficient de bună, că merit, că trebuie să-i mulțumesc pe alții, iar dacă ceva rău se întâmpla, credeam că e musai să fi greșit cu ceva. Era mult despre ceilalți, de fapt – despre competitivitate și perfecționism. În timp, și viața și cele peste 1000 de ore de terapie, formare și dezoltare personală, m-au învățat că, atunci când sunt mai atentă la mine, ce fac ceilalți nu mă mai influențează atât de tare și că valoarea nu se află în exterior, ci în interior.

Îmi doresc să fac lucrurile bine, asta nu s-a schimbat, dar motivația diferă. Acum nu mă sperie atât de tare greșeala (știu că e firească), faptul că lucrurile nu ies tot timpul așa cum mi-aș dori sau că ceilalți nu văd sau nu apreciază. Mă poate dezamăgi, mă poate determina să îmi pun întrebări despre alegerile pe care le fac în ceea ce privește oamenii pe care îi țin aproape, dar nu îmi mai clatină valoarea (cel puțin, nu la fel de tare). Înainte, credeam (sau simțeam) că e necesar să fie văzut ce faci. Acum, cred că doar trebuie să faci, simplu, onest, cu dedicare. Am renunțat, cu siguranță, la superlative.

Abia atunci când te vezi pe tine poți să fii un lider pentru alții. Când ești responsabil de o echipă, de exemplu, nu mai este despre cum performezi tu, ci despre cum gestionezi tu ce fac ceilalți și, mai ales, despre relația ta cu ei. Într-un fel, e cel mai ușor să centrezi și să dai cu capul singur, să fii tu la masă cu criticul tău interior, să cucerești tu munții cu perfecționismul care te caracterizează, să te compari mereu cu alții și să crezi că topurile îți dau valoare. Dacă nu ai învățat, până atunci, câte ceva despre valorea ta, vei avea o misiune dificilă să muți viziorul dinspre tine spre ceilalți. Și, de fapt, abia când reușești să faci asta va fi cu adevărat despre tine – despre cum îi poți sprijini pe ceilalți, despre încrederea pe care trebuie să o acorzi și să o câștigi, despre control de sine și lipsă de control asupra celorlalți, despre cum îți asumi critica, sentimentele negative sau deciziile nepopulare. Este vital să știi să duci sentimentele de frustrare, de antipatie, la fel de bine ca laudele sau aprecierile. Și să înveți că cele mai aprige lupte sunt cele cu tine însuți.

În perioada în care ma pregăteam să fiu terapeut învățam același lucru, pe un alt palier al vieții mele. Învățam despre o meserie care se desfășoară în spatele ușilor închise, în care se vorbește puțin și se ascultă mult și se pun întrebările cheie la momentul potrivit, în care psihoeducația e bună, dar are un impact limitat și în care, pentru a putea cu adevărat să-l însoțești pe client, trebuie să renunți la tine. Un lucru care pare simplu, dar care nu se poate face decât dacă ți-ai dus propriile lupte, te cunoști și te accepți. Pentru cine este familiarizat cu procesul terapie, cu transferul și contratransferul, știe că există un punct în care terapeutul devine inconfortabil pentru client. De fapt, dacă relația terapeutică e consolidată și autentică, e momentul în care clientul poate să proiecteze lucrurile mai dureroase asupra terapeutului. Ca în orice relație, odată ce trece luna de miere, trebuie să facem față unor sentimente mai diverse, la o intensitate stabilită mai degrabă de trecut decât de prezent. Dacă nu înțelegi că nu este despre tine și despre cât de simpatic ești sau nu tu, este greu să îl însoțești onest in acest proces.

Am învățat că este și nu este despre mine și când am devenit mamă. Nu e nici despre programul meu, nici despre planurile mele, dar mai ales nu este despre așteptările mele si despre cum performez eu. În schimb, este despre sensibilitățile mele și lucrurile mele nerezolvate. De aceea, chiar dacă am pierdul locul în clubul mamelor perfecte, încerc să îmi văd reactivitățile și să repar cât pot, admițând că nimeni nu e perfect și, deci, nici parenting-ul nu are cum să fie.

Despre mine este doar ce simt eu. Bătăliile mele. Victoriile mele cu mine și înfrîngerile mele asupra mea. 33, să mă ajuți să fiu înțeleaptă, sanatoasă, imperfectă și prezentă… în 3.

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply