Este o discuție despre deontologie necesară? Da, în toate domeniile

Canalele de social media abundă zilele acestea de discuții despre morală și etică, necesare și relavante, de altfel. De la nenumăratele știri despre șpagile din spitale și din administrația publică la cum și de ce sunt selectate subiectele și oamenii despre care vorbim, toate aceste subiecte deschid o temă mult mai largă și cât se poate de actuală despre care (mai) sunt valorile după care trăim și muncim. Prea des, cred eu, valoarea pragmatică – a vinde sau a trăi bine (a face bani) – justifică niște acțiuni imorale. Prea des aud în jurul meu: „așa se face” sau „așa se trăiește” sau „așa se vinde”. Și prea des lumea se împarte între adaptați și idealiști.

De aceea, dincolo de subiectul în sine, prea mult dezbătut deja, mi se pare relevantă o discuție despre responsabilitatea individuală. Ne simțim responsabili, fiecare din pozițiile pe care le avem, de ceea ce se întâmplă? Sau ne mințim mereu că alegerile noastre sunt prea mici ca să conteze? Că „răul mic” e mai mic decât „răul mare”. Că eu pot să „greșesc un pic”. Că eu pot „să mint un pic”. Să mă ascund „un pic”. Să încalc „un pic” o lege și să nu fiu pedepsit.

Un alt instrument care ne deculpabilizează este generalizarea. Când spunem: „toți sunt așa” ne simțim mici și fără importanță. Ne mințim că nu avem acces și putere la lucrurile cu adevărat importante. Doar că valorile încălcate sunt aceleași, la orice nivel. Și nu are rost să ne ascundem în mulțime. Știți că, acolo unde sunt mulți oameni, șansele ca cineva să ajute o victimă scad? De ce? Pentru că nimeni nu se simte cu adevărat responsabil. Care e soluția? Să arăți cu degetul și să spui: „tu, ajută-mă”. Adică să ieși din acest miraj al generalizării.

Când suntem în dilemă, câteva întrebări ne pot ajuta să ne clarificăm codul deontologic, dacă nu există unul deja scris care să ne ghideze. Cine sunt eu? Ce sunt plătit să fac? Ce presupune meseria mea? Ce presupune meseria celuilalt? Făcând această acțiune, îmi respect mie meseria? Dar celuilalt i-o respect? Ne tratăm de la egal la egal? De la adult la adult? Sau îl desconsider? Creez datorii neexprimate? Am așteptări implicite? Dacă eu aș fi în poziția celuilalt, aș fi mulțumit?

Știți diferența dintre influență și manipulare? Specialiștii în comunicare influențează jurnaliștii. Jurnaliștii influențează opinia publică. La un alt nivel, terapeuții influențează părerea clienților. Profesorii îi influențează pe elevi. Și tot așa. Să influențezi este OK. În primul rând, pentru că intențiile tale sunt clare și exprimate. Chiar și o bătălie se duce pe tărâmul argumentelor raționale, al perspectivelor. Influența nu e greșită. Nici nocivă. Ea este o acțiune asumată, pentru care ești responsabil. Când influența se transformă în manipulare, lucrurile se schimbă. Nu mai este clar ce urmărește celălalt. Sunt create datorii și obligații la nivel subliminal. Nu sunt discute clar și obiectiv responsabilitățile și datoriile fiecăruia. Acțiunile celuilalt te pot face, indirect, să te simți dator. Îți deschid un cont la bancă și nici măcar nu își spun care e rata dobânzii.

Orice meserie are un cod de etică. Și orice om un sistem de valori și o responsabilitate în a și le asuma. Care sunt valorile tale și în ce măsură le respecți?

Leave a Comment