Despre iubire, de la sufiți: „Nu trebuie să cunosc ca să iubesc”

„Cele patruzeci de legi ale iubirii”, romanul scris de Eli Shafak, ne prezintă o spiritualitate pură, dincolo de forme care apar și dispar, de limite trasate de obiceiuri, credințe sau de noi înșine. Într-o lume scindată, în care se duc războaie mai mici sau mai mari în numele iubirii, Eli Shafak ne deschide ochii pentru a vedea esența iubirii. Împletind două planuri temporale, ea ne amintește că dragostea e aceeași indiferent de anotimp, de timp, de secol, de gen sau de cultură. Dragostea nu se împiedică nici de prejudecăți, nici de stereotipuri. Dragostea nu ocolește suferința și sacrificiul. Și fără dragoste, oricât de bogați am fi, rămânem – de fapt – goi.

Dragostea e dăruire, acceptare și încredere. Unii oameni o găsesc într-un partener de viață. Alții, într-un prieten bun. Cei mai mulți, poate, în copii. Așa cum zicea Allain de Button, „copiii pot fi profesorii neașteptați ai unor oameni care sunt de multe ori mai mari decât ei și cărora le oferă – prin vulnerabilitatea, egoismul și dependența lor deplină – o educație avansată pentru un tip de iubire cu totul nou, în care reciprocitatea nu e niciodată cerută cu gelozie sau regretată arțăgos și în care scopul real nu e nici mai mult, nici mai puțin decât transcendrea propriei persoane de dragul alteia”. Pentru că ei, copiii (dar nu doar ei), ne învață că „iubirea este, în forma ei cea mai pură, un fel de slujbă”.

Dragostea nu este a primi. Dragostea este a da. Dragostea te poate însoți mai mult sau mai puțin, dar semnele ei sunt ireversibile. Prin ea îți atingi potențialul. Și odată ce o întâlnești nu te mai poți întoarce la ce erai înainte.

În poveștile de dragoste așternute de Eli Shafak, dintre Rumi și sufitul Schams și dintre Ella și Azir, atât de diferite și totuși atât de asemănătoare în profunzimea lor, legile iubirii se scriu una câte una. Și fiecare lege e plină de însemnătate. Înțelepciunea din ele face din roman nu doar o carte de ficțiune, ci o carte despre descoperire și redescoperire, care poate crea noi cugetări la fiecare recitire. Am extras din ea, acum, cele mai frumoase (zic eu) învățăminte despre iubire. Și toate se rezumă, în final, la această sinteză simplă pe care a făcut-o tot Botton: „viața depinde, la propriu, de capacitatea noastră de-a iubi”.

  • „Ce e mult mai anevoios e să-ți iubești semenii cu metehnele și cusururile lor. Nu există înțelepciune fără iubire”
  • „Dacă vrei să schimbi felul în care se poartă ceilalți cu tine, ar trebui să schimbi mai întâi felul în care te porți tu cu tine. Până când nu înveți să te iubești, pe deplin și cu-adevărat, nu ai cum să fii iubit”
  • „Ce are însemătate e să găsești sufletul care îl va întregi pe al tău. Toți profeții dau aceeași povață: Găsește-l pe cel ce va fi oglinda ta”
  • „Soare-răsare, soare-apune, miazăzi ori miazănoapte, nu are nicio însemnătate. Oriîncotro te-ai îndrepta, îngrijește-te doar să prefaci fiecare călătorie într-una lăuntrică. Dacă vei călători înlăuntrul tău, vei putea colinda întreaga lume, cât e de întinsă, și dincolo de ea”
  • „Însingurarea și singurătatea sunt două lucruri deosebite. Când esști însingurat, e lesne să te amăgești singur că te afli pe calea cea dreaptă. Singurătatea e mai bună pentru noi, înseamnă să fii singur, fără să te simți însingurat. Dar până la urmă cel mai bine e să găsești o ființă omenească, o ființă care va fi oglinda ta”
  • „Mintea leagă oamenii cu noduri și nu se primejduiește întru nimic, pe când iubirea dezleagă orice încurcătură și se primejduiește întru totul”
  • ”Mintea nu se sfărâmă ușor, pe când iubirea se poate lesne preface într-un morman de dărâmături. Însă comorile sunt ascunse printre ruine. O inimă frântă ascunde comori”
  • „Nu trebuie să cunosc ca să iubesc”
  • „Fiecare iubire și prietenie adevărată e povestea unei prefaceri neașteptate. Dacă suntem aceiași oameni înainte și după ce-am iubit înseamnă că n-am iubit destul”

Dragostea e credință și credința e dragoste…

Leave a Comment