A deveni mamă

Când devii mamă intri într-un rol total nou. Un rol minunat, dar și îmbibat de preconcepții, care trezește cele mai mari rezistențe și vulnerabilități proprii, dar și cele mai multe sensibilități la cei din jur. Multă lume întreabă: „Cum e să fii mamă?” și se așteaptă, probabil, (așa cum mă așteptam și eu), la detalii legate de trezirile nocturne, de colici sau de cum faci față acestei rupturi față de viața pe care o aveai înainte. Pentru că da, este o ruptură. Și, de fapt, se schimbă enorm de multe lucruri în noi. Când spunem că nu s-a schimbat nimic, fie mințim pe cineva, fie ne mințim pe noi înșine. Ne prefacem că nu s-a schimbat mare lucru. Sau amânăm un pic asumarea schimbării care s-a produs.

Nașterea fizică și nașterea psihică nu coincid tot timpul. Unele devenim mame pe loc, altele după câteva luni sau ani. Unele la primul zâmbet al bebelușului, altele la prima răceală gravă. Iar motivele sunt multe, de la cum a decurs nașterea,  la istoria sarcinii, relația cu propria mamă sau presiunea socială.

Sunt unele culturi în care, mai ales în prima perioadă de după naștere, mama este tratată cu la fel de multă grijă precum bebelușul. Pentru a-și putea canaliza toată atenția și energia către nou-născut, ea însăși are nevoie să fie îngrijită și ocrotită. Pentru că, printre multiplele efecte pe care le are nașterea se numără inclusiv o „retrăire” a propriei perioade de bebelușeală. Nu degeaba, atât pe perioada sarcini, cât și în primele luni după naștere, capacitatea noastră intelectuală devine mai redusă, în schimb se trezesc în noi instincte și sentimente noi și la intensități nemaiîntâlnite.

Societatea modernă nu prea ne lasă acest spațiu. Pe de o parte, trăim cu o presiune de a ne „reveni repede”. Valorizăm „cât de repede” și-a revenit o femeie după naștere din prisma pierderii numărului de kilograme, vieții sociale pe care o are sau întoarcerii la serviciu. Am obosit să citesc interviuri în care orice persoană publică care rămâne însărcinată este întrebată de numărul de kilograme pe care le-a luat în sarcină. Aceste direcții discursive pun presiune pe femei și le abat de la ce este cu adevărat important. Kilogramele în plus se duc, cu mai mult sau mai puțin efort (pe cuvânt de cercetaș), dar ceea ne ne va urmări toată viața și îi va urmări și pe copiii noștri nu e asta. Sau, cum spunea Octavian Paler, există timp pentru toate… Dar ne dăm, suntem lăsați să dăm acest timp? Iar dacă fugim, unde fugim și de ce?

De cealaltă parte, există presiunea de a fi o mamă perfectă. De a naște natural, de a alăpta, de a fi la curent cu tot ce mișcă despre educația copilului. Lucruri bune și salutare de altfel, atât timp cât nu se transformă tot într-o întrecere de care mamă e mai bună. Atât timp cât nu te simți handicapată că alegi, poate, să nu alăptezi, sau să te întorci la muncă mai devreme. Și, deși am învățat în ani de psihologie că ceea ce înseamnă pentru cineva cea mai bună decizie, pentru celălalt poate fi cea mai proastă, deși nu este vorba de a face alegerile corecte, ci alegerile bune pentru tine, în cunoștință de cauză, tot m-am simțit influențată de toate aceste presiuni.

Cum ar spune un înțelept, de greșit vom greși sigur. Singurul lucru care contează cu adevărat este sinceritatea pe care o putem avea față de noi și asumarea deciziilor pe care le-am luat. De cele mai multe ori, raționalizăm aceste decizii și le transformăm într-o luptă cu argumente solide. Iar lumea devine un mare câmp de bătălie. Căutăm explicații raționale pentru niște decizii emoționale, iar bătălia e cu noi, nu cu alții. Dar luptând, ne protejăm să simțim.

Rolul de mamă nu este despre a bifa. Și nici despre a câștiga. Este despre a simți. Despre a gânguri în același ritm cu bebelușul tău. Despre a fi lăsat să-l urmărești, să-l cuprinzi, să te cuprinzi. Uneori, rolul de mamă este despre lacrimi. Despre a plânge. Alteori, rolul de mamă este despre furie. Despre a fi furios. Alteori, rolul de mamă este despre a râde. Despre a fi fericit. De cele mai multe, rolul de mamă ori este despre tot ce înseamnă viața asta, în toată complexitate ei. Și viața are multe culori… și sentimente. Iar, din perspectiva asta, rolul de mamă este cel mai bun și valoros rol din lume.

Leave a Comment